Zvonoteca

# Haosul semaforizat continuă în Zalău, în tonuri colorate de verde, galben şi roşu şi pe muzicuţe ţiuitoare de bip-bip. Ăsta e semnalul dat de măgăoaie pietonilor că se pot avânta pe zebră şi nu trebuie confundat cu celelalte bip-bip-uri, mult mai colorate şi isterice, care se aud din maşini. Noi înţelegem situaţia: e harababură de mai bine de-o lună în trafic şi şoferii au nervii încreţiţi, mai ceva ca varza de Bruxelles. Sigur, de fapt, şi sistemul de semaforizare e varză a la Cluj, la fel ca promisiunile că vor face şi vor drege ale autorităţilor. Numai de bine pe toată linia şi bip-bip!

# Zălăuanii sunt corigenţi la strânsul decent al gunoiului. Nu văd pubelele, deşi bată-le franţul!, sunt mari şi plasticoase, nu văd nici containerele alea mari şi verzulii, nu văd nimic, aşa că îşi lasă sacii menajeri pe unde apucă, umplând cu resturi şi mizerii un perimetru bunicel. De cititul inscripţiilor de pe pubele şi de colectare selectivă a gunoiului nici nu se poate vorbi, ne place prea mult în junglă ca să dăm 2 lei pe un dram de civilizaţie. Ne întrebăm – retoric, fireşte! – oare ar trebui să mulţumim cerului că sacii jegoşi sunt lăsaţi în vecinătatea tomberonului şi nu în padure la Gârcei? Şi ne mai întrebăm – tot retoric – dacă sunt chiori şi nu văd pubelele, de ce nu merg amărâţii să-şi facă dioptrii? Oare le e teamă că vor primi unele de măgar ambulant, în concordanţă cu atitudinea lor de patruped urecheat?

One Thought to “Zvonoteca”

  1. cureti

    varza a la cluj e buna mai varza ce esti, pe cand semafoarele merg ca cunostintele tale.

Leave a Comment