Zalăul va găzdui în acest an Campionatului Naţional de Box

După patru ani de la organizarea Campionatului Naţional de Box rezervat cadeţilor, Zalăul va fi din nou gazda unei competiţii de amploare cuprinsă în calendarul Federaţiei Române de Box. În cadrul şedinţei de Birou Federal, desfăşurată în data de 17 decembrie, a fost aprobată solicitarea Clubului Sportiv Municipal Zalău de a organiza ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Box pentru seniori – under 22.

„Federaţia Română de Box a acceptat oferta noastră de a organiza ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Box pentru seniori – under 22 în şedinţa Biroului Federal din data de 17 decembrie. Sper ca şi Sala Sporturilor să fie liberă, pentru că, din discuţiile purtate cu cei care-şi desfăşoară activitatea acolo, la finalul lunii mai nu vor mai avea loc nici meciuri de handbal, nici de volei”, ne-a declarat directorul CSM Zalău, Silviu Mureşan, care este şi vicepreşedintele Federaţiei Române de Box.

Aproximativ 100 de pugilişti de la toate cluburile din România sunt aşteptaţi la un eveniment precum e Campionatul Naţional de seniori – under 22 şi la care şi CSM Zalău va avea cinci reprezentanţi.

„Noi vom participa cu cinci sportivi la aceste „Naţionale”, dar depinde foarte mult şi de cum decurge pregătirea lor în perioada următoare şi de felul în care se prezintă la competiţiile ce vor avea loc până în lina mai”, a mai afirmat Mureşan.

Campionatul Naţional de Box pentru seniori – under 22 este programat în perioada 22 – 30 mai, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”.

În 2016, Campionatul Naţional pentru cadeţi s-a desfăşurat în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu”, fiind prezenţi la eveniment peste 150 de pugilişti din România. Competiţia a avut loc în perioada 27 noiembrie – 3 decembrie.

One Thought to “Zalăul va găzdui în acest an Campionatului Naţional de Box”

  1. Anonim

    ura !! ura !! tot facebucul o sa fie plin cu poze cu Jimyy Voinicul, cu toti clientii antrenati special de el, din crasma millennium 🙂

Leave a Comment