UPDATE: Zalăul lui Tadici a făcut spectacol în faţa vicecampioanei

După ce a remizat în tur pe teren propriu în faţa celor de la Corona Braşov, HC Zalău a dat vineri seara o replică mult mai dură vicecampioanei din sezonul anterior. Cu portarul Mihaela Cheţa în zi de graţie, cu „zmeul” Constantinescu de neoprit pe faza de atac, dar şi cu o Ştefania Lazăr într-o formă mult mai bună decât în partidele anterioare, Zalăul lui Tadici a avut o evoluţie aproape perfectă în faţa braşovencelor, de care au dispus cu scorul de 23 – 19 în primul meci din cadrul play-off-ului.
Primele opt minute au fost ale oaspetelor, Brașovul conducând cu 3 – 0 în minutul șase. Replica Zalăului nu a întârziat, fetele lui Tadici marcând nouă goluri consecutive în poarta vicecampioanei, lucru nemaiîntâlnit în acest sezon. De la 9 – 3, Brașovul s-a apropiat la două goluri, 7 – 9 în minutul 23, dar diferența de la pauză a fost de trei goluri, 12 – 9 în favoarea formației de sub Meseș.
Evoluția bună a fetelor lui Tadici a continuat și în partea secundă, Zalăul marcând chiar și în mommentul în care a jucat în doar patru jucătoare de câmp. Cu un sfert de oră înainte de final, HC Zalău avea avantaj de șapte goluri, 19 – 12, dar Brașovul a reușit să reducă din handicap până la final, apropiindu-se la patru goluri.
Al doilea meci dintre cele două formații este programat marți, la ora 19:30, în Sala Sporturilor „Dumitru Colibași” din Brașov.
HC Zalău: Mihaela Cheța, Ana-Maria Inculeț – Claudia Constantinescu (9), Crina Pintea (4), Ștefania Lazăr (3), Georgiana Ciuciulete (2), Valentina Bardac (2), Andrada Trif (2), Andrada Maior-Pașca (1), Diana Puiu, Roxana Rob, Adina Cârligeanu, Alexandra Ciunt. Manager: Gheorghe Tadici. Antrenor secund: Elena Tadici
ASC Corona Brașov: Denisa Dedu, Ana-Maria Mârcă – Cristina Zamfir (5), Aurelia Brădeanu (4), Camelia Hotea (3), Oana Apetrei (2), Mihaela Briscan (1), Nicoleta Dincă (1), Laura Chiper (1), Marinela Neagu (1), Andreea Pricopi (1), Oana Bondar și Nicoleta Tudor. Antrenori: Bogdan Burcea (principal) și Dumitru Berbece (secund)

2 Thoughts to “UPDATE: Zalăul lui Tadici a făcut spectacol în faţa vicecampioanei”

  1. FELICITARI!!!!! Formidabila seria de 9 goluri consecutive . Si curata. Cand mergeti lansate spre poarta adversa ( Constantinescu in special ) si aruncati din viteza nimeni nu va poate opri . Cu moralul sus , oricum avem aparare mai buna decat ele , cand se misca si CRINA in centru,, putem castiga marti seara si sa trageti apoi cu Bucurestiul ! Doamne ajuta ! De voi depinde totul ! Succes !!!!

Leave a Comment