Zălăuanii acuză dur arbitrajul după eşecul de la Craiova

„Se pare că arbitrul Cristea este unul de casă al Craiovei, fiindcă el a fost şi delegat şi în semifinala de anul trecut, iar acest lucru mă face să cred că nu este întâmplător ceea ce s-a petrecut aseară (luni seara, n.r.)”, a declarat libero-ul Adrian Feher

Partida cu numărul trei dintre SCM Universitatea Craiova şi Volei Municipal Zalău, din cadrul semifinalei Diviziei A1, desfăşurată luni seara în Sala Polivalentă din Craiova, a fost una nebună. Oltenii lui Pascu au avut 2 – 0 la seturi după ce s-au impus cu 25 – 20 în primele două parţiale, dar zălăuanii bulgarului Stoev au revenit foarte bine în joc, impunându-se mai categoric în seturile trei şi patru. Dacă în parţialul trei, diferenţa a fost de şapte puncte în favoarea vicecampioanei, 25 – 18, în actul patru a fost o singură echipă pe teren – Volei Municipal Zalău, care s-a impus la 12.
A urmat setul decisiv, pe care zălăuanii l-au început mai bine, conducând cu 6 – 4. Oltenii au restabilit egalitatea la şase, iar Stoev a solicitat imediat întreruperea jocului. Vicecampianii au refăcut avansul de două puncte până la schimbarea terenurior, 8 – 6, dar Craiova a egalat din nou, de această dată la 11. La acest scor şi-a intrat în rol arbitrul principal care a acordat punct gazdelor, cu toate că mingea a căzut mult în teren din atacul lui Cherbeleaţă. Gazdele nu au mai greşit până la final, iar Craiova s-a impus cu 15 – 13, trimiţând semifinala în duelul cu numărul patru.
„Am intrat mai greu în meci, dar pe parcur ne-am revenit şi ne-am făcut jocul. Acest lucru s-a văzut şi pe tabelă, fiindcă am egalat scorul la doi şi am relansat partida. Am condus în decisiv, dar greşelile noastre, coroborate cu câteva greşeli, intenţionate cred, de arbitraj, au făcut ca echipa din Craiova să câştige meciul. Se pare că arbitrul Cristea este unul de casă al Craiovei, fiindcă el a fost şi delegat şi în semifinala din urmă cu doi ani, iar acest lucru mă face să cred că nu este întâmplător ceea ce s-a petrecut aseară (luni seara, n.r.). A fost o minge extrem de clară pe care el se pare că nu a vrut să o vadă. Acest lucru nu scuză evoluţia noastră din primele două seturi, dar suntem două echipe apropiate valoric, chiar dacă am învins Craiova de patru ori în acest sezon. Deplasarea de la Craiova nu este uşoară pentru nicio echipă. iar dacă arbitrul îţi mai ia în tie-break cel puţin trei puncte, este foarte greu să câştigi un set decisiv”, a declarat dezamăgit libero-ul Adrian Feher.
„Un nou thriller în disputele cu Zalăul, dar trebuie apreciat spectacolul care a fost în acest meci. Am avut parte de o galerie frumoasă şi numeroasă, care, aşa cum la Zalău a ridicat echipa gazdă după 0 – 2, aşa ne-a ajutat şi pe noi astăzi (luni, n.r.) în setul decisiv. În ultimii trei ani, meciurile cu Zalăul au fost extrem de disputate, acum rămâne rezultatul şi sper să refac echipa cât mai bine pentru următoarea partidă. Zalăul a cedat greu, dar mă bucur că băieţii mei s-au mobilizat foarte bine în setul cinci”, a declarat antrenorul Craiovei, Dănuţ Pascu.
Al patrulea duel dintre cele două formaţii este programat marţi seara, de la ora 19:15.
SCMU Craiova: Pedrag Bicanin, Laurenţiu Lică, Petar Turanjanin, Nicolae Ghionea, Vlado Milev, Bogdan Ene şi Mihai Mărieş – libero. Au mai evoluat: Ionuţ Manda, Răzvan Vîlcelean, Ion Ion şi Laurenţiu Marciu. Antrenori: Dănuţ Pascu (principal) şi Claudiu Mitru (secund)
CSVM Zalău: Marin Lescov, Gabriel Cherbeleaţă, Răzvan Mihalcea, Mihai Gheorghiţă, Marian Bala, Leonardo Dal Bosco şi Adrian Feher – libero. A mai evoluat: Andrei Georgescu. Antrenori: Stoyan Stoev (principal) şi Bogdan Nicolae (secund)
sursa foto: ghidsportiv.ro

2 Thoughts to “Zălăuanii acuză dur arbitrajul după eşecul de la Craiova”

  1. […] Partida cu numărul trei dintre SCM Universitatea Craiova şi Volei Municipal Zalău, din cadrul semifinalei Diviziei A1, desfăşurată luni seara în Sala Polivalentă din Craiova, a fost una nebună. Oltenii lui Pascu au avut 2 – 0 la seturi după ce s-au impus cu 25 – 20 în primele două parţiale, dar zălăuanii …read more […]

  2. Anonim

    VM Zalau multa BAFTA azi, trebuie sa le aratati cum se joaca volei in Ardeal.

Leave a Comment