Volei Municipal caută înlocuitor pentru bulgarul Stoyan Stoev

Una dintre variantele pentru postul de antrenor principal la Volei Municipal Zalău este neamţul Ulf Quell, fost coleg la FVb Friedrichshafen cu zălăuanul Aurel Vlaicu, pe vremea când cei doi erau secunzii reputatului tehnician, Stelian Moculescu

Volei Municipal Zalău a repetat performanţa din sezonul trecut, aceea de a câştiga Cupa României şi medaliile de argint în campionat, însă, rămâne regretul pierderii titlului naţional, care a fi fost al şaptelea din istoria voleiului zălăuan. Obiectivul clubului a fost câştigarea eventului, dar, după o semifinală în cinci meciuri cu Arcada Galaţi şi alte două partide în Final-Four-ul Cupei României, voleibaliştii zălăuani au dat semne de oboseală în finala cu Universitatea Craiova. Oltenii nu s-au calificat în semifinalele Cupei României, iar în semifinala din campionat cu Ştiinţa Explorări Baia Mare s-au impus în 3 – 0, astfel că au avut la dispoziţie trei săptămâni pentru a pregăti finala cu Volei Municipal Zalău.
Zălăuanii sperau ca jucătorii pregătiţi de bulgarul Stoyan Stoev să se întoarcă cu o victorie de la Craiova, iar meciurile trei şi patru, de la Zalău, să le câştige şi să obţină eventul. Evoluţia anumitor jucători a lăsat, însă, de dorit, în special a universalului Ciprian Matei şi a coordonatorului Marin Lescov, iar persoane din conducerea clubului s-au arătat nemulţumite şi de antrenorul bulgar, Stoyan Stoev.
De altfel, tehnicianul care a condus echipa de pe bancă în ultimele două sezoane a plecat în Bulgaria după doar două zile de la terminarea campionatului, fără să anunţe pe nimeni. Se pare că, odată cu această plecare, s-a încheiat colaborarea dintre tehnicianul bulgar şi clubul zălăuan, iar conducerea vicecampioanei caută deja înlocuitori pentru Stoyan Stoev.
Una dintre variante este neamţul Ulf Quel, fost secund al reputatului antrenor Stelian Moculescu la VfB Friedrichshafen, pe vremea când celălalt antrenor secund era zălăuanul Aurel Vlaicu.
Conducerea clubului zălăuan intenţionează să organizeze săptămâna viitoare o conferinţă de presă la care vor fi prezenţi o parte dintre jucători, dar şi antrenorul secund, Bogdan Nicolae. Totodată, echipa va continua în această vară acţiunile de promovare a voleiului, chiar şi la şcoli din afara municipiului, dar, se vor organiza şi acţiuni de atragere a unor noi sponsori. Pe această cale, conducerea echipei a dorit să mulţumească reprezentanţilor firmelor Multicom, Avril şi Comfrig, care au completat o parte din totalul de zece la sută din bugetul clubului, procent ce trebuie să provină din mediul privat.

3 Thoughts to “Volei Municipal caută înlocuitor pentru bulgarul Stoyan Stoev”

  1. Anonim

    Marius, la concret. Care sunt acele persoane din conducerea clubului care sunt nemultumite de activitatea lui Stoev ? Ca in jucatori am „dat” destul. Cand se castiga e meritul conducerii, stafului, conditiilor asigurate, dar cand se pierde e vina jucatorilor. Hai sa fim sinceri pana la capat. N-am vazut o reactie din partea conducerii la adresa lui Stoev, in schimb am vazut comentarii negative venite din partea cititorilor. De ce crezi ca s-a inchis sectiunea de comentarii la Sportul Salajean. As aprecia in mod deosebit daca ai si raspunde la comentariul meu.

  2. Pentru ca la Sportul l(fituica)Salajan scriu doar fripturisti de mana treia/patra f. SLABI,care se executa si pen5ru un ceai.Nu e bun Stoev? La anul o fi bun si un loc 3-5 ! Asta e cu asa specialisti…..de doi lei

  3. jeje

    Din pacate nimeni din conducerea clubului nu a putut si nu poate in continuare sa ia o pozitie oficiala fata prestatiile lui Stoyan Stoev.
    Dupa parerea mea (si doar a mea) ca simplu spectator, stoev trebuia sa plece de mult timp de la aceasta echipa. Cei care au fost la toate meciurile de acasa ale echipei, au putut observa faptul ca antrenorul nu dadea nici o indicatie jucatorilor.

    Comparati va rog atitudinea si indicatiile antrenorilor de la locul 1 – Craiova si locul 3 – Galati cu cele ale lui Stoev. Va spun eu, ale lui Stoev erau inexistente.

    Este meritul jucatorilor pentru performantele obtinute anul acesta, este numai munca loc in joc. S-au antrenat si au jucat o perioada buna de timp desi erau neplatiti.Au fost totodata echipa cu cele mai multe meciuri jucate in acest an. Au fost echipa dezavantajata clar de arbitraj in finala, in special in meciurile 1,2 si 4.

    Cu toate acestea, au incheiat sezonul cu performante notabile. Cinste lor, tuturor jucatorilor, fie ca au fost ei titulari sau rezerve, au pus umarul la aceste rezultate,

    Iar in ceea ce il priveste pe Stoev si o parte din lucrurile nespuse,chiar daca intre Stoev si conducere au existat neintelegeri, de bun simt ar fi fost ca antrenorul sa isi ia macar „la revedere” de la jucatorii pe care i-a avut in echipa, nu sa plece ca un las fara sa stie nimeni!

Leave a Comment