Victorie ca o „gură de oxigen” pentru HC Zalău

Runda a şaptea din Liga Naţională de handbal feminin a adus Zalăului a doua victorie a sezonului, echipa condusă de Gheorghe Tadici câştigând cu 27 – 24 disputa de pe teren propriu cu CSM Târgu Jiu. Primele zece minute au fost echilibrate, cu ratări de ambele părţi. După 3 – 3 în minutul 12, zălăuancele s-au desprins la trei goluri, apoi şi-au majorat avantajul la cinci lungimi, 10 – 5 în minutul 20. Cea mai mare diferenţă de scor a fost de şapte goluri, 13 – 6 în minutul 24. La cabine s-a intrat cu 14 – 10, iar în partea a doua, oaspetele au forţat egalarea. Zalăul nu a mai arătat la fel de bine pe faza de apărare, iar în minutul 45, CSM Târgu Jiu s-a apropiat la două goluri, 18 – 20, dar Tadici a solicitat întreruperea jocului, iar zălăuancele şi-au majorat avansul la trei goluri până la final, 27 – 24.
„Un meci dificil, în faţa unei echipe care a venit să rezolve şase puncte, pentru că o victorie pentru Târgu Jiu la Zalău ar fi fost cât şase puncte. Îmi pare rău că nu am continuat jocul bun din primele 28 de minute, fiindcă scorul a fost 13 – 6 la un moment dat. Până la urmă este bine că am câştigtat şi am făcut o victorie pe care nu mai poate să o conteste nimeni, decât nişte „ciumpalaci” de presă ieftină. Mai sunt vreo patru persoane din Bucureşti şi vreo trei de pe plan local care îşi rod unchiile după această victorie a Zalăului. Dar, mă bucur că fetele şi-au făcut datoria în mare parte şi am obţinut a doua victorie”, a declarat Gheorghe Tadici.
„A fost un meci, aşa cum ne aşteptam, de luptă şi cu tensiune din punct de vedere handbalistic. Felicit echipa din Zalău pentru victorie, noi suntem la început, pentru prima oară în Liga Florilor. Cred că pentru o echipă nou-promovată avem un parcurs bun. Lipsa de experienţă la acest nivel cred că şi-a spus cuvântul în rândul jucătoarelor noastre”, a afirmat, de cealaltă parte, tehnicianul oaspetelor, Liviu Andrieş.
Cea mai bună marcatoare a Zalăului a fost Stamin, cu şase reuşite, iar de cealaltă parte, Gavrilă a fost cea mai bună marcatoare, cu patru goluri.

3 Thoughts to “Victorie ca o „gură de oxigen” pentru HC Zalău”

  1. […] Runda a şaptea din Liga Naţională de handbal feminin a adus Zalăului a doua victorie a sezonului, echipa condusă de Gheorghe Tadici câştigând cu 27 – 24 disputa de pe teren propriu cu CSM Târgu Jiu. Primele zece minute au fost echilibrate, cu ratări de ambele părţi. După 3 – 3 în minutul 12, zălăuancele s-au desprins la trei goluri, apoi şi-au majorat avantajul la cinci lungimi, 10 – 5 în minutul 20. Cea mai mare diferenţă de scor a fost de şapte goluri, 13 – 6 în minutul 24.… Citeste mai mult […]

  2. […] Runda a şaptea din Liga Naţională de handbal feminin a adus Zalăului a doua victorie a sezonului, echipa condusă de Gheorghe Tadici câştigând cu 27 – 24 disputa de pe teren propriu cu CSM Târgu Jiu. Primele zece minute au fost echilibrate, cu ratări de ambele părţi. După 3 – 3 în minutul 12, zălăuancele s-au desprins la trei goluri, apoi şi-au majorat avantajul la cinci lungimi, 10 – 5 în minutul 20. Cea mai mare diferenţă de scor a fost de şapte goluri,  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment