Tenisul sălăjean are viitor! Un nou campion naţional la simplu după aproape 20 de ani

Supranumit puştiul minune al tenisului sălăjean, Patrik Bolduţ a dat lovitura la finalul săptămânii trecute. Sportivul pregătit de Sergiu Carp şi legitimat la Clubul Sportiv „Sergiu Carp Tenis” a devenit, în premieră, campion naţional în proba de simplu la categoria 12 ani, obţinând astfel cea mai mare performanţă pentru tenisul sălăjean din ultimii aproape 20 ani. Ionuţ Beleleu, stabilit în prezent în Statele Unite ale Americii, a fost ultimul tenismen zălăuan care a obţinut o astfel de performanţă. Se întâmpla în 2003, an în care Beleleu a obţinut şi medalia de bronz la Campionatul European. Beleleu devenise campion naţional la categoria 16 ani după ce, în 1999 obţinuse aceeaşi performanţă la categoria 12 ani.
La aproape 20 de ani distanţă, tenisul sălăjean are, din nou, viitor, Patrik Bolduţ obţinând aurul la Naţionalele Individuale de Vară, desfăşurate săptămâna trecută la Bucureşti. Sportivul pregătit de Sergiu Carp l-a întâlnit în primul tur de pe tabloul principal pe Ştefan Chindriş, de la Clubul Sportiv „Tineretul Vâlcean”, pe care l-a învins în două seturi, 6 – 2, 7 – 5, iar următorul adversar a fost tot un vâlcean, Andrei Iliescu, în faţa căruia, Bolduţ a obţinut o victorie şi mai clară, 6 – 2, 6 – 1. A urmat duelul din sferturile de finală, unde zălăuanul a întâlnit un sportiv din Bucovina, Piticaru Karlo, pe care l-a învins în trei seturi (4 – 6, 6 – 2, 6 – 2). În semifinale, tenismenul zălăuan l-a învins categoric pe David Cercel, de la AS Tenis Club Curtea de Argeş, 6 -1, 6 – 1, iar în finala „Naţionalelor” s-a impus cu 6 – 3, 6 – 2 în faţa timişoreanului Lucas Alexa Miloş, favoritul numărul 1 al turneului.
„Este extrem de greu să devii astăzi campion naţional la tenis, cu atât mai mult pentru un zălăuan, având în vedere că aria de selecţie este redusă. Este un efort foarte mare, atât pentru mine, ca antrenor, cât şi pentru sportiv. Este nevoie de multă muncă şi multe sacrificii, dar şi de un sprijin financiar consistent. Am depus eforturi foarte mari împreună cu familia lui Patrik pentru a ajunge la acest rezultat. Ne dorim să participăm peste doi ani la Campionatul Mondial din Franţa, un turneu unde participă cei mai buni sportivi din lume cu vârsta de 14 ani”, ne-a declarat antrenorul Sergiu Carp.
Peste două săptămâni, Patrik Bolduţ va participa la un turneu internaţional în Bosnia-Herţegovina, dar vor urma şi alte turnee internaţionale în această vară. În toamna acestui an, zălăuanul va participa şi la Campionatul European, având în vedere că la selecţia pentru lotul naţional Under 12 s-a clasat pe locul doi, iar la Naţionalele de la Bucureşti a ocupat prima poziţie.
În urmă cu trei ani şi jumătate a început Patrik Bolduţ tenisul la Clubul Sportiv „Sergiu Carp Tenis”, iar în ultimul an a obţinut o serie de medalii şi rezultate notabile atât pe plan naţional, cât şi internaţional, câştigând turnee internaţionale în Istanbul şi Budapesta.

2 Thoughts to “Tenisul sălăjean are viitor! Un nou campion naţional la simplu după aproape 20 de ani”

  1. […] Supranumit puştiul minune al tenisului sălăjean, Patrik Bolduţ a dat lovitura la finalul săptămânii trecute. Sportivul pregătit de Sergiu Carp şi legitimat la Clubul Sportiv Sergiu Carp Tenis a devenit, în premieră, campion naţional în proba de simplu la categoria 12 ani, obţinând astfel cea mai mare performanţă pentru tenisul sălăjean din ultimii aproape 20 ani. Ionuţ Beleleu, stabilit în prezent în Statele Unite ale Americii, a fost ultimul tenismen zălăuan care a obţinut o astfel de performanţă. Se întâmpla în 2003, an în care Beleleu a obţinut şi medalia…  » Mai multe detalii […]

  2. […] Supranumit puştiul minune al tenisului sălăjean, Patrik Bolduţ a dat lovitura la finalul săptămânii trecute. Sportivul pregătit de Sergiu Carp şi legitimat la Clubul Sportiv Sergiu Carp Tenis a devenit, în premieră, campion naţional în proba de simplu la categoria 12 ani, obţinând astfel cea mai mare performanţă pentru tenisul sălăjean din ultimii aproape 20 ani. Ionuţ Beleleu, stabilit în prezent în Statele Unite ale Americii, a fost ultimul tenismen zălăuan care a obţinut o astfel de performanţă. Se întâmpla în 2003, an în care Beleleu a obţinut şi medalia… Citeste mai mult […]

Leave a Comment