Stagiu naţional de karate

În perioada 25-27.04.2014, ASOCIAŢIA NORD AMICAL KARATE şi C.S. CONDOR din Baia Mare au găzduit Seminarul Naţional de Karate Shotokan condus de shihan Adrian Popescu-Sacele, 8 Dan Karate, preşedinte al L.C.K.S.F., F.R.K.D.D.A şi W.S.K.U.-România. Iniţiatorul acestui demers este sensei Duta Viorel, 6 Dan Karate, preşedintele A.N.A.K. şi C.S.Condor din Baia Mare.
La acest amplu eveniment marţial au participat circa 100 de antrenori, instructori şi sportivi care, pe parcursul celor trei antrenamente au beneficiat de karate în stare pură predat de un maestru desăvârşit, recunoscut la nivel mondial. Am parcurs elemente de kihon, kata şi kumite unde s-a pus un mare accent pe corecta biomecanică a elementelor tehnice. De asemenea, s-a atras atenţia, în special antrenorilor şi instructorilor, despre importanţa predării şi asimilării unui model tehnic de karate cât mai unitar în toate cluburile membre din sistemul nostru.
Sălăjenii au fost prezenţi în număr mare, peste 30 de sportivi de la C.S. Dani-San Zalău, Cercul de Karate al Clubului Copiilor din Şimleu Silvaniei şi C.S. Omega Şimleu, Jibou şi Crasna, însoţiţi de subsemnatul şi instructorii zălăuani Dan Chiş şi Adrian Creţ.
Mulţumim organizatorilor pentru şansa ce ne-au oferit-o de a fi din nou în preajma maestrului.
A fost un regal de karate unde sensei-ul nostru, la cei 62 de ani ai săi, ne-a demonstrat încă o dată că vârsta biologică nu este o barieră în artele marţiale. Îi mulţumim din suflet că ne-a onorat cu prezenţa sa şi pentru toate învăţăturile pe care ni le transmite.
OSS SENSEI!

Prof. Gheorghe Pop

One Thought to “Stagiu naţional de karate”

Leave a Comment