Sportivii de la Murmidon Kyokushin Zalău au dominat Campionatul Naţional

La acest sfârşit de săptămână 19 – 20 iunie 2015. Clubul MURMIDON KYOKUSHIN SPORTS CLUB ZALĂU grupare condusă de Sensei Călin DOMŞA (3 DAN), a participat cu un lot de 5 copii cu vârste cuprinse între 8- 9 ani la Tulcea la o puternică competiţie de karate kyokushin “ Danube Delta Cup “ ediţia a – V – a, competiţie organizată sub patronajul All Romanian Kyokushin Union (A.R.K.U.) şi cu sprijinul Federației Române de Karate Kyokushin.
Toţi cei 5 copii respectiv NISTOR AYANA, CSILLAG ADAM, KEMENYFI DAVID, SUCIU ŞTEFAN si KUPAS MILAN nu au dezamăgit nici de această dată, au fost curajoşi, au luptat bine şi au dat dovadă de un adevarat spirit de luptători, au avut un parcurs foarte bun, cu toţii obţinând medalii la toate categoriile de concurs la care au participat, confirmând astfel rezultatele obţinute acum trei săptămâni la ultimul concurs la care au participat, cel de la Sibiu din 30 mai a.c. „CAMPIONATUL NAŢIONAL DE KARATE KYOKUSHINKAI TRADIŢIONAL AL ROMÂNIEI 2015, Editia a 8-a, KATA ŞI KUMITE, pentru copii, juniori, tineret si seniori”.
Astfel, eforturile celor 5 mici sportivi la această competiţie s-au concretizat prin obţinerea unui număr de 8 medalii, respectiv 2 medalii de aur, 2 de argint si 4 medalii de bronz, după cum urmează:

KATA baieţi individual, sub 9 ani
Locul I – KEMENYFI DAVID
Locul II – KUPAS MILAN
Locul III – SUCIU ŞTEFAN
KUMITE baieţi individual, sub 9 ani (- 30 kg)
Locul I – KEMENYFI DAVID

KUMITE fete individual, sub 9 ani (+31 kg)
Locul II – NISTOR AYANA
KUMITE baieţi individual, sub 9 ani (- 28 kg)
Locul III – SUCIU ŞTEFAN
KUMITE baieţi individual, sub 9 ani (- 25 kg)
Locul III – KUPAS MILAN
KUMITE baieţi individual, sub 10 ani (- 25 kg)
Locul III – CSILLAG ADAM

O comportare excelentă au avut băieţii la KATA la categoria baieţi individual, sub 9 ani, unde toate trei locurile de pe podium au fost ocupate de reprezentanţii noştrii, repetând podiumul obţinut la concursul precedent de la Sibiu din 30 mai a.c., astfel încât KEMENYFI DAVID a urcat pe prima poziţie a podiumului şi şi-a adjudecat medalia de aur, fiind recompensat cu locul I şi titlul de campion al categoriei, KUPAS MILAN a ocupat locul II şi medalia de argint, iar SUCIU ŞTEFAN a obţinut locul III şi medalia de bronz.
În proba de Kumite categoria Baieţi individual sub 9 ani (- 31kg), KEMENYFI DAVID a urcat din nou pe prima poziţie a podiumului şi şi-a adjudecat locul I şi medalia de aur.
Tot băieţii au mai obţinut 3 clasări pe locul III şi medaliile de bronz la categoriile la care au participat prin CSILLAG ADAM – KUMITE băieţi individual, sub 10 ani (- 25 kg), KUPAS MILAN – KUMITE baieti individual, sub 9 ani (- 25 kg) si SUCIU ŞTEFAN – KUMITE baieti individual, sub 9 ani (- 28 kg).
Şi NISTOR AYANA singura fată cu care clubul s-a prezentat în competiţie a avut un parcurs foarte bun ocupând un binemeritat loc II pe podium şi obţinând medalia de argint la proba la care a fost înscrisă KUMITE fete individual, sub 9 ani (+31 kg).
Instructorul sportivilor Calin Domsa i-a remarcat pe toti sportivii sai care au participat la aceasta competitie, fiind pe deplin multumit si mandru de evolutia acestora, considerand ca numai nesansa a facut sa nu obtina toti clasari pe podium.
Totodata adreseaza multumiri speciale si parintilor, care i-au fost alaturi si s-au implicat in buna desfasurare a activitatilor premergatoare acestui concurs, si au insotit delegatia noastra fiind alaturi de sportivi pe care i-au sustinut si incurajat din tribune.

Clubul MURMIDON KYOKUSHIN

One Thought to “Sportivii de la Murmidon Kyokushin Zalău au dominat Campionatul Naţional”

  1. Anonim

    Daca s-ar cunoaste cata truda si perseverenta stau in spatele acestor rezultate, si copiii si parintii, dar mai ales antrenorul ar merita mult mai multa importanta si respect din partea multora dintre noi…Felicitari tuturor!!!

Leave a Comment