Semnal de alarmă tras de Tadici: „Noua generaţie nu mai este interesată să facă performanţă”

Clubul Sportiv Şcolar Zalău dispune în continuare de grupe de junioare la secţia de handbal, însă Gheorghe Tadici susţine că trecerea la senioare este tot mai greu de realizat, deoarece noua generaţie nu mai pare interesată să facă performanţă

HC Zalău a debutat miercuri în returul Ligii Naţionale de handbal feminin, pierzând cu scorul de 21 – 23 partida susţinută pe terenul formaţiei HCM Roman, după ce la pauză gazdele au avut avantaj minim, 11 – 10. Managerul Gheorghe Tadici nu a putut conta pe aportul portarilor Mihaela Cheţa-Foltic şi Adina Mureşan, prima rămânând înscărcinată, iar cea de-a doua fiind operată de apendicită la începutul săptămânii. Din lotul formaţiei zălăuane nu a făcut parte nici bosnianca Tamara Bokaric, un pivot care s-a pregătit câteva zile sub comanda tehnicianului Gheorghe Tadici şi a participat cu echipa zălăuană la turneul de pregătire de la Cluj-Napoca.
Managerul formaţiei zălăuane se gândeşte să promoveze câteva jucătoare de la grupele de junioare ale CSS Zalău în perioada următoare, dar, s-a arătat dezamăgit de faptul că foarte puţine dintre acestea par decise să facă performanţă în handbal.
„Avem un lot de 16 jucătoare în acest moment şi există varianta de a mai lua înpregătire două junioare de la Clubul Sportiv Şcolar. Să vedem ce va fi, deoarece şi junioarele practică handbalul mai mult pentru a se consolida şi pentru a-şi face un fizic plăcut, nu pentru a face performanţă. Noua generaţie nu mai este interesată să facă performanţă şi să suporte rigorile performanţei. Este o generaţie care vrea mult, fără să dea, în schimb, aproape nimic”, a declarat managerul Gheorghe Tadici.
Tehnicianul zălăuan a promovat în cei peste 30 de ani de antrenorat multe jucătoare nu doar din judeţ, ci şi din ţară. Din păcate, numărul junioarelor promovate de la CSS Zalău a fost tot mai scăzut în ultimii ani, principalul motiv fiind faptul că jucătoarele renunţă la handbal odată cu terminarea junioratului sau chiar mai devreme.
Foto: Hepta.ro

5 Thoughts to “Semnal de alarmă tras de Tadici: „Noua generaţie nu mai este interesată să facă performanţă””

  1. Anonim

    Fetele renunta la handbal si din cauza lui. Punct. Si ce fete a promovat erau din afara judetului. Cine isi lasa copilul pe mana lui? Voi ati face-o? S-au dus metodele acelea de antrenament(la el si de joc) cu bataia. Tocmai recentul campionat mondial intareste acest lucru.

  2. Spectator constant

    ATENTIE !!!! Cand Tadici pleaca din handbal , la Zalau o sa fie doar amintiri din ….perioada Tadici , f ,f prolifica in performante . Terminati cu blamatul . Ce bataie ? Spune lucrurilor pe nume chiar si in acest articol si deranjeaza puturosi… Fara Tadici echipa dispare rapid. E mult, mult mai apreciat inafara judetului , decat aici . Iar concurenta din tara abia asteapta , retragerea lui , pt a evita deplasarile la … Zalau. Asadar,anonimi ciocu mic , ca transpirati sub limba ..

  3. da

    spectatorule constant… vorbesti fara sa cunosti atmosfera de la echipele antrenate de acest necioplit…

    1. lisa

      Exact. Daca-i asa valoros, ma mir cum de nu s-au batut pe serviciile lui echipe valoroase. Restul e can-can(asta-i place lui cel mai mult).

  4. Mai mult decat a obtinut el nu cred ca si-ar ma dori cinva. Succesul lui profesional incontestabil ,greu de atins in acest judet ,la oric,e disciplina sportiva. Exemplu campionate mondiale,europene,olimpiade. Ca cele de club nu pot fi egalate niciodata Invidia frustratilor e fara margini,ramaneti asa ,anonimi ai vieti si frustrati sefi,cu boala voastra incurabila! Succes!!!!!!!

Leave a Comment