Se conturează conducerea noii echipe de volei a Zalăului

La scurt timp după şedinţa Consiliului Local în care a fost votată înfiinţarea secţiei de volei în cadrul Sport Club Municipal Zalău, conducerea clubului, împreună cu autorităţile locale au căutat variante pentru a forma conducerea noii echipe de volei.
Foarte probabil, postul de manager va fi ocupat de Adrian Feher, cvadruplu campion naţional cu echipa Zalăului (trei titluri cu Remat şi unul cu Volei Municipal), jucător ce a evoluat aproape zece ani la clubul din Zalău. Cel mai vehiculat nume pentru postul de antrenor este băimăreanul Sorin Pop, fost campion al României cu Elcond Zalău, actualmente, antrenor secund la Ştiinţa Explorări Baia Mare. Sorin Pop va fi secondat de Marius Lazăr, un alt nume cunoscut din voleiul Românesc, acesta înfiinându-şi în urmă cu câţiva ani şi propria academie de volei.
Actele pentru obţinerea Certificatului de Identitate Sportivă (CIS) au fost trimise deja la Ministerul Tineretului şi Sportului, răspunsul urmând să fie dat în perioada imediat următoare. După obţinerea CIS-ului, actele vor fi transmise la Federaţia Română de Volei, noua echipă a Zalăului având şanse mari de a activa direct în Divizia A1, având în vedere că, foarte probabil, vor rămâne locuri vacante.
Cât priveşte clubul Volei Municipal Zalău, a cărui conducere este cercetată penal „în rem” în această perioadă, şansele sunt extrem de mici ca echipasă mai poată activa pe prima scenă a voleiului românesc, dat fiind faptul că nu mai există nici susţinere din partea autorităţilor locale.

13 Thoughts to “Se conturează conducerea noii echipe de volei a Zalăului”

  1. Adrian

    Falimentul asigurat ! Ciunt in cadere libera programata! BRAVO PRIMARE!!!!!!! Iar o comiti si mai rau ! StiI vorba din popor ?:” SPUNE-MI CU CINE TE INSOTESTI, CA SA-TI SPUN CINE ESTI !”

  2. Anonim

    Taci ma! După ce o pun băieții pe picioare vine iar Cota și strica tot

  3. Anonim

    de ce nu il pun in echipa si pe morar, profesor de informatica, care face parte din managementul a trei echipe de fotbal, ca are timp berecht

  4. Anonim

    Alta gaselnita de a mai platii niste TRANTORI din banii contribuabililor SI DE A SIFONA BANUL PUBLIC …..mama voastra….

  5. Carmen

    Feher?? Serios?? Altul mai mintos nu s-a găsit??

  6. Anonim

    de trebuie ca primaria Zalau sa finanteze aceste echipe? la ce ma ajuta pe mine si alti 99% din contribuabili?
    de ce nu se infinteza baze sportive si echipe de junior?
    fara taxe lunare si cu antrenori, profesori de sprot, de speialitate ! antrenamentele sa fie de la ora 07:00 -19:00, pe grue de varsta !
    de asta avem nevoie si nu echipe profesioniste, calsate pe ultimul loc in liga a 3-a !!
    care sunt profesionisti, sa-si caute patron ! si nu un primar care sa-i tina cu bani publici !

  7. Voleibalist salajean

    Bravo Primare ai facut echipa numai din salajeni (in conducerea echipei nu este nici un salajean) sa vedem daca la fel procedezi si cu jucătorii. Doar tu te laudai că o să fie din majoritatea salajeni si pentru salajeni.

  8. Games sportiv

    Feherrr manager foarte bine o sa joace Primaria la pariuri.

  9. Traseist politic

    Cică conducătorul clubului Doru Târlea care cu ani in urma era cu cei de la PDL si va vorbeau de ,,bine”pe cei de la PSD oare cum a reusit sa va pacaleasca si pe voi sa ii dati asemenea functie ? Aveti grija sa nu iasa PNL la Primarie sa va poata povesti din nou pe la spate???

  10. Cunoscut

    ,,Fă-te frate cu dracu până treci puntea ” spunea un proverb adică te prefaci că ești prieten cu cineva care te poate ajuta sa îți obții ceea ce vrei. Cam asta a facut marele Presedinte DORU TARLE care nu are nici o treaba cu sporturile din cadrul clubului.

  11. Casa de pariuri

    Feher de cand nu ai fost in Bosnia ??? Ne este dor de tine sa mai facem ceva bani si noi, ce bine că ai mers la Zalau sa mai mișcăm si noi ceva.

  12. Andrei P

    Domnule Primar eu adus numai ,,spuma” la echipa păcat ca i-ti bati joc de voleiul salajean???

  13. Primarie

    Primii doi “salajeni si romani” care au semnat Leo(Brazilia) si Costici(Serbia)Ha ha ha

Leave a Comment