SCM Zalău joacă pe terenul liderului

La o săptămână de la eşecul de pe teren propriu cu Sportul Şimleu Silvaniei, SCM Zalău va avea de trecut un examen mult mai dificil. Formaţia condusă de George Zima şi Alexandru Pop va evolua pe terenul celor de la Minaur Baia Mare, formaţie situată pe primul loc după primele trei runde, cu maximum de puncte.

„Sper ca jucătorii să aibă o cu totul altă atitudine în meciul de la Baia Mare. Am lucrat bine cu ei în tot acest timp şi au potenţial. Depinde de felul în care vor aborda jocul şi cât de mult îşi doresc să arate că suntem un grup unit, o familie. Vom face tot ce depinde de noi să obţinem cele trei puncte, dar cred că nici un rezultat de egalitate nu este rău pentru noi şi pentru ceea ce ne dorim în viitor”, a declarat George Zima, antrenorul principal al Zalăului.

Pentru partida de sâmbătă, tehnicianul Zalăului nu îi va putea utiliza pe portarul Miron şi pe jucătorii de câmp, Sorian şi Gorovei. Primii doi sunt accidentaţi, iar ultimul este suspendat după eliminarea din etapa trecută.

Sportul Şimleu, deplasare la Satu Mare

Tot în cadrul etapei de sâmbătă, Sportul Şimleu se va deplasa la Satu Mare, pentru disputa cu CSM din localitate. Echipa pregătită de Dacian Nastai are un moral bun după victoria obţinută la Zalău, însă adversarul de sâmbătă va fi foarte dornic să obţină prima victorie a sezonului, pierzând la limită primele trei meciuri, cu CA Oradea, SCM Zalău şi CFR II Cluj.

Şimleuanii au 5 puncte după primele trei runde, remizând în primele doupă etape cu Luceafărul Oradea şi Progresul Şomcuta Mare.

În cadrul rundei a IV-a au mai fost programate partidele: CRR II Cluj – Someşul Dej, Lotus Felix – Progresul Şomcuta Mare şi CA Oradea – Luceafărul Oradea.

2 Thoughts to “SCM Zalău joacă pe terenul liderului”

  1. Anonim

    Dacă pierde scm Zalău sa plece toți de la echipă cu pasca in frunte bat joc de banii alocați publici rusine

  2. Anonim

    Sa le fie rusine la scm Zalău au pierdut la Baia mare rusine demisia

Leave a Comment