Scandal în loc de fotbal la Cehu Silvaniei

Situaţie delicată pentru fotbalul din Cehu Silvaniei, după ce echipa de fotbal în Liga a IV-a se vede nevoită să se retragă din competiţie. Horaţiu Bogar, cel care a preluat destinele fotbalului din oraş în urmă cu şase ani şi care este preşedintele clubului Silvania Cehu Silvaniei, a afirmat că autorităţile locale nu mai par dispuse să susţină echipa de seniori. Bogar s-a arătat indignat şi de faptul că, în timp ce bugetul clubului de fotbal a fost redus, autorităţile locale au aprobat suma de aproximativ 100.000 de lei pentru activitatea unui ansamblu artistic din oraş.

La scurt timp după ce municipiul Zalău a rămas fără echipă la nivelul Ligii a III-a, fotbalul la nivel de seniori devine istorie şi la Cehu Silvaniei, oraş care, la un moment dat a avut echipă chiar în al treilea eşalon fotbalistic al ţării. Horaţiu Bogar, fost jucător de fotbal şi om de afaceri, este cel care a „revigorat” în urmă cu şase ani fotbalul din Cehu Silvaniei, iar echipa a avut un vizibil progres de la un sezon la altul.
„În primul an, am fost „ciuca bătăilor” în Liga a IV-a”, îşi aminteşte Horaţiu Bogar, preşedintele Silvania Cehu Silvaniei.
Dacă în sezonul trecut, autorităţile locale au alocat suma de aproximativ 50.000 de lei pentru clubul de fotbal, iar pe lângă aceşti bani a existat finanţare şi din mediul privat, pentru ediţia următoare de campionat, suma se ridică la aproximativ 38.000 de lei, bani insuficienţi, spune Horaţiu Bogar, pentru a continua activitatea echipei de seniori.
„Este regretabil faptul că un oraş din acest judeţ nu reuşeşte să susţină o echipă nici măcar la nivelul Ligii a IV-a, pentru că în judeţul Satu Mare, spre exemplu, există comune care au atât echipă în Liga a V-a, cât şi în Liga a IV-a. Pentru sezonul viitor era vorba de aproximativ 35.000 de lei, iar cu aceşti bani nu ai cum să susţii activitatea unui club care are o echipă de seniori, dar şi două formaţii de juniori. Cel mai mult, regret faptul că se pierde generaţia juniorilor A1, fiindcă aici existau patru, cinci jucători care ar fi putut face pasul în acest an spre echipa de seniori. Oamenii din primărie sunt total dezinteresaţi de fotbal. La Cehu Silvaniei nu se doreşte fotbal”, a tunat Horaţiu Bogar.
Preşedintele Silvania Cehu Silvaniei nu ia în calcul varianta desfiinţării clubului.
„O să mă axez probabil doar pe grupele de copii şi juniori. Păcat că se dă cu piciorul la un proiect prin care promovezi sportul. Am spus şi în Adunarea Generală a Asociaţiei Judeţene de Fotbal care a avut loc în urmă cu două săptămâni că Cehu Silvaniei ar fi avut probabil chiar o echipă în Liga a III-a dacă ar fi existat un primar precum Călin Bereschi (primarul comunei Mirşid, n.r.)”, a adăugat Bogar.
Conducătorul clubului de fotbal s-a arătat dezamăgit de faptul că, în timp ce bugetul pentru clubul de fotbal a fost redus, autorităţile locale din Cehu Silvaniei au aprobat aproximativ 100.000 de lei pentru activitatea unui ansamblu artistic din oraş.
Edilul oraşului Cehu Silvaniei, Ioan Cheregi, recunoaşte că bugetul echipei pentru sezonul viitor a fost redus, dar susţine că, în urma unor discuţii purtate cu oamenii de afaceri din zonă şi cu ceilalţi reprezentanţi ai primăriei, s-a luat decizia de a investii în anii următori în copiii din Cehu Silvaniei.
„Nu mai vrem să aducem jucători din alte zone ale judeţului, fiindcă avem şi noi juniori cu potenţial. Am prevăzut în proiect suma de 38.000 de lei şi, împreună cu consilierii locali şi cu oamenii de afaceri din zonă, am luat decizia să investim în copii şi juniori. Nu excludem varianta de a avea, din nou, în anii următori o echipă de seniori, dar să fie formată din tinerii pe care-i avem în oraşul nostru”, a precizat primarul Ioan Cheregi.
Silvania Cehu Silvaniei nu s-a prezentat duminică la meciul din optimile fazei judeţene ale Cupei României, pierzând la „masa verde” partida cu Olimpic Bocşa.
Potrivit regulamentului AJF Sălaj, clubul din Cehu Silvaniei nu se va putea înscrie în vara anului viitor decât în Liga a V-a, astfel că echipa ar putea reveni cel mai devreme în Liga a IV-a în sezonul 2019 – 2020.
„Nu am primit încă nicio hârtie oficială în acest sens la sediul AJF, dar jucătorii şi-au exprimat deja dorinţa de a evolua la alte echipe, iar preşedintele Horaţiu Bogar ne-a prezentat situaţia clubului şi faptul că Silvania Cehu Silvaniei nu se va mai înscrie în ediţia viitoare de campionat. Este ruşinos şi regretabil în acelaşi timp că primăria unui oraş nu susţine o echipă de fotbal la nivelul Ligii a IV-a”, a afirmat Leontin Moga, secretarul AJF Sălaj.

 

One Thought to “Scandal în loc de fotbal la Cehu Silvaniei”

  1. Sasha

    Domnule Morar!
    -Nu incerca sa-i imiti pe JURNALISTII de pe Dimbovita,ca nu iese nimic bun.La Cehu nu este nici un scandal,doar ca oameni precum acest Bogar,sau tizul dumitale Morar de la Zalau,n-au notiunea banului public.Ei s-au obisnuit sa faca pe sefi la o echipa de fotbal pe bani publici.

Leave a Comment