Sălajul va avea trei votanţi la alegerile pentru funcţia de preşedinte al FRH

Handbalul românesc îşi alege miercuri noua conducere pentru următorii patru ani. Funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Handbal este ocupată în acest moment de Alexandru Dedu, care se va duela pentru acest post cu Narcisa Lecuşanu şi Robert Licu, alţi doi foşti jucători importanţi din handbalul feminin românesc.
Sălajul va avea tre reprezentanţi la acest eveniment, unul din partea clubului HC Zalău, altul din partea Clubului Sportiv Şcolar Zalău, iar al treilea va fi reprezentantul Asociaţiei Judeţene de Handbal Sălaj.
„Mă aşteptam la alte candidaturi. Pentru fiecare dintre alegători, rămâne soluţia de a alege cea mai bună variantă dintre cele trei pe care le au la dispoziţie. Fiecare trebuie să facă o analiză cât mai corectă a ultimilor patru ani şi pe urmă să voteze. Părerea mea este că lucrurile vor rămâne la fel, indiferent cine va fi preşedinte. Arbitrii şi observatorii vor fi în continuare cei mai importanţi din fenoment, iar performanţa sportivă va rămâne tot pe planul secund”, este de părere Gheorghe Tadici, care pare decis să nu mai accepte un nou mandat ca membru în Consiliul de Administraţie al FRH, încheindu-l acum pe al şaselea.
Actuala conducere organizează în această seară un dineu la Rin Grand Hotel din Bucureşti, unde sunt programate şi alegerile, iar acest lucru a stârnit controverse în rândul alegătorilor. Narcisa Lecuşanu a precizat că i se pare o chestie total deplasată, la care nu va fi prezentă.
O reacţie dură a avut şi Gheorghe Goran, campion mondial în 1970, susţinător al Narcisei Lecuşanu.
„Se face o chermeză, mai trebuia o găleată, o sticlă de ulei, două pungi de făină, ca să împartă delegaţiilor. Dacă acesta este modul de a organiza alegeri, nu ştiu dacă mai merită această conducere să ceară votul Adunării Generale, a reacţionat fostul campion mondial.

sursa foto: prosport.ro

One Thought to “Sălajul va avea trei votanţi la alegerile pentru funcţia de preşedinte al FRH”

  1. Anonim

    Dle Morar ,Tadici chiar candideaza la un post de membru in C.A al FRH > Si bine face,altfel handbalul ajunge la cheremul arbitrilor si observatorilor. El e ceea mai tare voce impotriva acestora,din lumea handbalului recunoscuta ,dar si respectata !

Leave a Comment