S-a făcut dreptate: Comisia de Apel a anulat sancţiunea primită de HC Zalău după meciul cu HCM Baia Mare

„Totul este o înscenare”, avea să declare managerul Gheorghe Tadici în urmă cu câteva zile despre „scandalul de rasism” care a apărut brusc şi dintr-o dată la finalul jocului dintre HC Zalău şi HCM Baia Mare, desfăşurat în data de 16 februarie şi încheiat cu scorul de 26 – 36.
Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Handbal a judecat cazul la începutul săptămânii trecute şi, chiar dacă oficialii partidei nu au sesizat mesaje sau scandări rasiste, s-a decis amendarea clubului HC Zalău cu suma de 2.000 de lei şi disputarea ultimelor trei jocuri de pe teren propriu fără spectatori.
Imediat după aflarea veştii, Gheorghe Tadici a făcut recurs la Comisia de Apel şi a precizat că va merge până în instanţă.
Cazul a fost judecat luni la Comisia de Apel, iar pedeapsa primită de clubul de handbal din Zalău a fost anulată, dându-se doar un avertisment.
„Mă interesează de această echipă şi de oamenii care ne susţin la fiecare meci, de aceea am ţinut să fac recurs la Comisia de Apel. A fost anulată amenda de 2.000 de lei, dar şi pedeapsa în ceea ce priveşte disputarea ultimelor trei jocuri fără spectatori. Am avut noroc şi cu un domn colonel de la Jandarmerie, care a binevoit să explice că rasismul înseamnă altceva faţă ceea ce au susţinut cei de la Baia Mare că s-a întâmplat la Zalău. Rasism înseamnă când cineva se manifestă în mod repetat şi organizat”, ne-a declarat Tadici, care intenţionează să acţioneze în instanţă clubul de handbal din Baia Mare.
Având în vedere anularea sancţiunii dictate de Comisia de Disciplină, iubitorii handbalului din judeţ vor putea să-şi încurajeze favoritele la ultimele trei jocuri de pe teren propriu din acest sezon, primul fiind programat chiar la finalul săptămânii, cu HC Alba Sebeş.

8 Thoughts to “S-a făcut dreptate: Comisia de Apel a anulat sancţiunea primită de HC Zalău după meciul cu HCM Baia Mare”

  1. Anonim

    Înțeleg că s-a făcut dreptate maimuțelor.
    Dle Tadici, nu există rasism repetat și organizat și rasism spontan, dacă poți înțelege cuvintele.

  2. DANY

    @11,47 Stai jos ! esti .retard,nu ai cum sa intelegi ! Minciuna are picioare scurte ! Nu ai stiut gugustiucule ?

    1. Anonim

      Derbedeule, intră pe pagina FRH și vezi comunicatul Comisiei de disciplină din 15.02, unde scrie: „Comisia constata ca din inregistrarea video pusa la dispozitie, in sunetul de fundal se aud scandari de tip onomatopeice ce imita sunetele scoase de maimuta si scandari rasiste.” Așa se face în Rromânia, trafic de influență, altfel nu se explică cum la cîteva zile nu se mai aud pe înregistrare maimuțărelile și scandările rasiste.

  3. Anonim

    Alte declaratii ale marelui Ghita:
    1. Anca Onicaș va fi peste valoarea lui Bazaliu.
    2. Ana Maria Tănasie este o fată cu carenţe de educaţie.
    3. Spre deosebire de Crina Pintea care nu mai are nicio rată de progres, la anii ei, Bazon are o mare rată de progres.
    4. Cristina Neagu este o mare jucătoare, are calități native, dar uită de unde a plecat și dă în antrenorii români ori de cîte ori are ocazia. De parcă a învățat să joace handbal la ea acasă, în balcon. Este o problemă care ține de educație, de caracter, chiar dacă are un IQ foarte ridicat.
    5. Dupa meciul cu Belarus a venit un ospatar sa ne intrebe daca le dam voie si “la a treia, a patra”, intr-o atmosfera de dolce-ambiente. M-am urcat cu Narcisa Lecusanu in masina atunci si am plecat, ca sa nu fim partasi la asa ceva.
    6. Iar Ryde nu stiu ce l-a recomandat, pentru ca eu stiu asa ca un antrenor foarte bun te solicita o echipa de club, un lot de junioare, chiar lot de senioare iar eu stiu ca 6-7 ani de zile el nu a avut nici o oferta dupa episodul Virbog , unde pesemne si femeia de servici in ghilimele de la sala din Viborg si antrena pe Popovici si ce au avut ele acolo 12 campioane europene si mondiale, probabil facea rezultate cu echipa de club. Daca 7 ani nu te solicita nimeni insa ca e o problema si l-am descoperit noi, federatia noastra de handbal care sa-l resusciteze. Ne cam ducem la vale , ne ducem la fund.
    7. Ştiţi ce întrebare a pus Trefilov cu vreo 8 martori? Cine a preluat handbalul românesc? Cum daţi asemenea salarii? E cumva băgată mafia drogurilor, mafia ţigărilor, mafia alcoolului? Aşa a întrebat, cu martori, nu vorbim poezii.
    8. Huţupan n-a venit să salveze Oltchimul, a venit doar la caşcaval.
    9. Străinii care vin în România sînt profeţi, iar noi sclavi!

  4. haha

    comisia de la disciplina e incompetenta… nu s-a auzit nimic. la baia mare – csm a fost mult mai grav(scandari de tip onomatopeice jucatoare scuipate) dar nu s-a sesizat nimeni

  5. Dan

    @ 8,09 am : Esti chiar .handycapatul de serviciu de pe toate saiturile cu acelasi rol de bagator de seama -marca Baia Mare_ care te preocupa in anonimatul tau de om fara valoare , declaratiile lui Tadici , corecte de altfel , deranjeaza cariera de exceptie a lui(este antrenorul nr 1 din Romania de dupa revolutie ,prin rezultatele de exceptie care le are -ciudosilor) . Faptul ca a atacat cu recurs la comisia de apel , este legal , a platit (acum se returneaza , SIC !)si a demonstrat cu probe clare inscenarea ,handicapatilor din nordul tari, cu frustrata de serviciu Geiger stramba,urata , care nu stie nici imnul Romaniei si” ” sta ca vitelul la poarta noua ” cand se canta pt nationala,la marile competitii. MURITI DE CIUDA BOLNAVILOR …….!!!!! Tadici se distreaza pe seama voastra si se .uri…za pe voi la gard.Ceea ce meritati din plin !

    1. Dan

      Alte declaratii ale marelui Ghita:
      1. Anca Onicaș va fi peste valoarea lui Bazaliu.
      2. Ana Maria Tănasie este o fată cu carenţe de educaţie.
      3. Spre deosebire de Crina Pintea care nu mai are nicio rată de progres, la anii ei, Bazon are o mare rată de progres.
      4. Cristina Neagu este o mare jucătoare, are calități native, dar uită de unde a plecat și dă în antrenorii români ori de cîte ori are ocazia. De parcă a învățat să joace handbal la ea acasă, în balcon. Este o problemă care ține de educație, de caracter, chiar dacă are un IQ foarte ridicat.
      5. Dupa meciul cu Belarus a venit un ospatar sa ne intrebe daca le dam voie si “la a treia, a patra”, intr-o atmosfera de dolce-ambiente. M-am urcat cu Narcisa Lecusanu in masina atunci si am plecat, ca sa nu fim partasi la asa ceva.
      6. Iar Ryde nu stiu ce l-a recomandat, pentru ca eu stiu asa ca un antrenor foarte bun te solicita o echipa de club, un lot de junioare, chiar lot de senioare iar eu stiu ca 6-7 ani de zile el nu a avut nici o oferta dupa episodul Virbog , unde pesemne si femeia de servici in ghilimele de la sala din Viborg si antrena pe Popovici si ce au avut ele acolo 12 campioane europene si mondiale, probabil facea rezultate cu echipa de club. Daca 7 ani nu te solicita nimeni insa ca e o problema si l-am descoperit noi, federatia noastra de handbal care sa-l resusciteze. Ne cam ducem la vale , ne ducem la fund.
      7. Ştiţi ce întrebare a pus Trefilov cu vreo 8 martori? Cine a preluat handbalul românesc? Cum daţi asemenea salarii? E cumva băgată mafia drogurilor, mafia ţigărilor, mafia alcoolului? Aşa a întrebat, cu martori, nu vorbim poezii.
      8. Huţupan n-a venit să salveze Oltchimul, a venit doar la caşcaval.
      9. Străinii care vin în România sînt profeţi, iar noi sclavi!

  6. Anonim

    Pentru ANONIMUL din Baia Mare……. aveti gura mare ACUM…………..in curand cand nu veti mai avea bani publici…va veti numi din nou Selmont ..sau Ferma………….:))))))))))))))))

Leave a Comment