Primarul Şimleului trage primul semnal de alarmă: „Echipa nu mai poate continua în acest fel”

Conducerea echipei Phoenix Şimleu Silvaniei a schimbat aproape întreaga echipă în această vară, dorind cu orice preţ să obţină o clasare între primele şase echipe din România la finalul acestui sezon. Însă, în ciuda numărului mare de transferuri efectuate, formaţia condusă de Mircea Abraham a lăsat de dorit în primele meciuri oficiale din acest sezon.
Un prim semnal de alarmă a venit la finalul jocurilor de pregătire, voleibaliştii şimleuani înregistrând şapte eşecuri şi o victorie în cele opt partide amicale. „Evoluţia echipei în amicale a fost sub aşteptările noastre, exceptând partida cu Clujul, pe care am câştigat-o. Mai avem mult de muncit, iar aşteptările noastre sunt altele”, avea să precizeze Mircea Abraham după amicalele în care Şimleul a învins doar Universitatea Cluj, formaţie ce activează în Divizia A2 în acest sezon.
Eliminată încă din prima fază a Cupei României de către CS Banatul Caransebeş, formaţia şimleuană a reuşit să se impună cu greu în prima etapă de campionat în faţa bănăţenilor, cu scorul de 3 – 2, pe teren propriu. Au urmat două înfrângeri drastice în faţa campioanei Tomis Constanţa şi a formaţiei VCM LPS Piatra Neamţ, partide în care Şimleul nu a câştigat niciun set. Dacă eşecul de pe terenul campioanei este unu de înţeles, având în vedere diferenţa mare de valoare dintre cele două loturi, înfrângerea de sâmbătă nu a putut fi trecută cu vederea de primarul Septimiu Ţurcaş. „Este o greşeală inadmisibilă făcută de echipă, care poate fi reparată doar dacă se vor obţine şase puncte în următoarele două meciuri. Cred că jucătorii sunt principalii vinovaţi pentru acest rezultat. Obţinerea celor şase puncte în următoarele două etape este un lucru realizabil. Altfel, situaţia se va schimba radical la echipă, fiindcă în acest fel nu se mai poate continua”, a atenţionat edilul şimleuan.
Phoenix Şimleu Silvaniei va evolua sâmbătă pe terenul echipei Unirea Dej, iar în etapa a V-a va primi vizita Stelei.
Clasamentul Diviziei A1 după trei etape: 1. Tomis Constanţa – 9p.; 2. Dinamo Bucureşti – 8p.; 3. CS Volei Municipal Zalău – 8p.; 4. SCMU Craiova – 8p.; 5. CSM Bucureşti – 5p.; 6. Ştiinţa Explorări Baia Mare – 5p.; 7. VCM LPS Piatra Neamţ – 4p.; 8. CS Banatul Caransebeş – 4p.; 9. Phoenix Şimleu Silvaniei – 2p.; 10. CS Arcada Galaţi – 1p.; 11. Unirea Dej – 1p.; 12. Steaua Bucureşti – 0p.

4 Thoughts to “Primarul Şimleului trage primul semnal de alarmă: „Echipa nu mai poate continua în acest fel””

  1. Eu

    Omorati antrenorul. alta sansa sa scapati de el nu este . Cu asemenea penal, tot la locul 9 ne luptam.

  2. pop ioan

    Mai bine faceți ceva util,pentru comunitate cu banii ăia domnule .

  3. Anonim

    mai bine s-ar face un camin de batrani,sau un teatru decat sa se investeasca in esecuri

Leave a Comment