Prima deplasare dificilă, primul eşec pentru Volei Municipal Zalău

După două partide cu adversari cât se poate de accesibili, în care jocul nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, Volei Municipal Zalău a suferit prima înfrângere în etapa a III-a, rundă în care a avut un adversar mai valoros decât în partidele anterioare. Zălăuanii au cedat cu 0 – 3 pe terenul echipei Dinamo Bucureşti şi a coborât pe poziţia a patra în clasamentul Diviziei A1.

Zălăuanii au fost conduşi în permanenţă în primele două seturi, pe care le-au pierdut la 21, respective la 18. Antrenorul Zalăului a solicitat prima întrerupere a jocului la scorul de 13 – 8 pentru gazde, iar la 20 – 17 a încercat să-şi mai resusciteze o data echipa. În finalul actului de debut a făcut şi prima mutare, pe centru, Sinkonen luându-i locul lui Ghionea. În setul doi, oaspeţii au contat şi mai puţin, iar schimbările făcute pe parcursul setului de antrenorul Tănase nu au dat roade, şapte puncte fiind diferenţa din final.

Volei Municipal a încercat să revină în meci în setul trei, conducând în debut chiar şi cu patru puncte, antrenorul Rădulescu solicitând time-out la 3 – 7. S-a făcut 10 – 9 pentru Dinamo, fiind rândul lui Tănase să ceară întreruperea jocului. Zălăuanii nu s-au mai regăsit până la final, iar Dinamo s-a desprins decisiv. 25 – 23 a fost scorul final, iar Zalăul s-a întors fără niciun punct din Capitală.

În etapa a III-a s-au mai înregistrat rezultatele: CSU UV Timişoara – Arcada Galaţi 0 – 3, Unirea Dej – “U” Cluj 3 – 1, Câmpia Turzii – Ştiinţa Explorări Baia Mare 2 – 3, Universitatea Craiova – Gloria Buzău 3 – 2.

În etapa viitoare, zălăuanii vor primi vizita Universităţii Cluj.

Dinamo Bucureşti: Filip Despotovski, Leite Costa, Milan Pelic, Răzvan Mihalcea, Maia Gomez, Bozidar Cuk şi Martin Ivanov – libero. Antrenor: Daniel Rădulescu

Volei Municipal Zalău: Cristian Bartha, Gabriel Cherbeleaţă, Nicuşor Ghionea, Andrei Spînu, Medeiros Nogueira, Leonardo Dal Bosco şi Goran Skundric – libero. Au mai evoluat: David Szabo, Ovidiu Darlaczi, Sauli Sinkonen, Alexandru Muscină şi George Gavriz – libero. Antrenori: Bogdan Tănase (principal) şi Bogdan Nicolae (secund)

foto: voleizalau.ro

One Thought to “Prima deplasare dificilă, primul eşec pentru Volei Municipal Zalău”

  1. Anonim

    Buget urias,echioa de stransura,rezultate pe masura.Si totusi unde se duc banii publici?Se pare ca nu intereseaza pe nimeni,primaria nu vrea sa vada ce se intampla,curtea de conturi si alte institutii cu atributii de control la fel!

Leave a Comment