Paula Todoran rupe tăcerea: „Federaţia Română de Atletism nu ne-a susţinut deloc în pregătirea pentru Jocurile Olimpice”

Sălajul a avut două reprezentante la ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, singurele maratoniste din delegaţia României pentru competiţia din Brazilia. Zălăuanca Paula Todoran, sportivă pregătită de Mirel Seişanu şi Daniela Cîrlan, atletă originară din Sibiu, antrenată de Lorena Boberschi, au fost reprezentantele Clubului Sportiv Municipal Zalău.
Iniţial, cele două au fost anunţate că vor pleca spre Rio în data de 1 august, însă, din diverse motive, cele două au făcut deplasarea cu o săptămână mai târziu, având la dispoziţie doar câteva zile pentru a se acomoda cu clima şi cu fusul orar. Ba mai mult, cele două atlete nu au avut parte de susţinere din partea Federaţiei Române de Atletism în perioada pregării Jocurilor Olimpice, însă, mai marii acestui for se aşteptau la rezultate notabile din partea lor. Cele două maratoniste ale României nu au avut evoluţii lăudabile, Daniela Cîrlan fiind nevoită să abandoneze după primii 15 kilometri, în timp ce Paula Todoran s-a clasat pe poziţia 101, cu timpul de două ore, 48 de minute şi 54 de secunde, după ce îşi realizase baremul pentru Jocurile Olimpice cu timpul de două ore, 36 de minute şi 38 de secunde.
Paula Todoran, singura sălăjeancă de la Jocurile Olimpice, a dezvăluit principalele motivele care au dus la aceste rezultate.
„Visul oricărui sportiv este de a ajunge la Jocurile Olimpice şi mă bucur că şi eu mi-am putut îndeplini acest vis. Nu sunt mulţumită de performanţa obţinută, nu aceasta este adevărata mea valoare, însă, greşeala nu a venit din partea mea, deoarece eram foarte bine pregătită pentru acest maraton olimpic. Dacă totul ar fi decurs normal, cred că eram în stare să-mi dobor propriul record obţinut în urmă cu câteva luni la Sevilla (2.36:38, n.r.). Motivele sunt multiple, în special lipsa totală de susţinere a Federaţiei Române de Atletism. Nu este posibil ca un sportiv care şi-a realizat baremul pentru cea mai importantă competiţie de nivel mondial să nu fie susţinut de federaţia de specialitate. Pregătirea mea a fost susţinută în totalitatea de CSM Zalău şi de o serie de oameni de suflet, care au dorit să fie alături de mine, iar aici aş vrea să-i amintesc pe medicii Florian Neaga şi Gabriel Iluţă, dar şi firmele pe patronii firmelor Group Metal Traiding Zalău, Arc Grup Jibou, Brando Com Zalău, Griff Hotel şi Severus. Îmi pare rău că nu am reuşit să duc cursa în ritmul pe care mi l-am propus, dar am avut la dispoziţie foarte puţine zile pentru a mă pregăti în acea climă tropicală. Am fost trimisă foarte târziu la Rio, am avut la dispoziţie doar cinci zile pentru a mă acomoda cu clima şi fusul orar, în ideea în care alţi sportivi au fost trimişi în data de 1 august”, ne-a explicat Paula Todoran.
Nu doar cele două atlete, ci şi alţi sportivi din delegaţia României s-au arătat deranjaţi de modul în care au fost trataţi de forurile de specialitate din România, inclusiv prin faptul că li s-a acordat un echipament contrafăcut, nu unul original, cum era normal şi cum se aşteptau toţi sportivii şi antrenorii.
Foto: Dorin Chioţea

5 Thoughts to “Paula Todoran rupe tăcerea: „Federaţia Română de Atletism nu ne-a susţinut deloc în pregătirea pentru Jocurile Olimpice””

  1. Sergiu

    ceea ce spune e corect, momentul in care spune e ales gresit. In alte tari astfel de sportivi au oameni care se ocpupa de P.R., la noi nu au nici macar trninguri originale. Frustrarea sa e justificata, atata munca si efort, uzura organismului, sacrificiile sunt mari mai ales la proba asta…e vorba de o zi, pe care poti sa o ai sau nu, sunt multi factori de analizat, combinatia dintre caldura si umezeala specifice climei torpicale, e aproape incompatibila cu performnata unui atlet neaclimatizat, alimentatia care trebuie adaptata, etc.. Sunt lucruri ce erau usor de anticipat dinainte. In fine, sa n-o mai lungesc, ca nu e locul aici, ce vreau sa spun, e ca a privi aceasta experienta ca pe un esec (asa cum am vazut prin presa) este o mare eroare. Si daca Paula vede msg asta, o rog sa n-o faca, pt ca nu e.Ea stie cel mai bine la ce nivel se concureaza acolo si cine sunt concurentii.
    Metaforic vorbind, praful zgurei de la stadion, si al soselei de centura n-o sa-l poata sterge din birou vreun burtos de la Federatie, sau vreun jurnalist cu tastatura.

  2. […] Îmi pare rău că nu am reuşit să duc cursa în ritmul pe care mi l-am propus, dar am avut la dispoziţie foarte puţine zile pentru a mă pregăti în acea climă tropicală. Am fost trimisă foarte târziu la Rio, am avut la dispoziţie doar cinci zile pentru a mă acomoda cu clima şi fusul orar, în ideea în care alţi sportivi au fost trimişi în data de 1 august” ( sursa ) […]

  3. GICU

    Trebuie sa se inteleaga corect si sincer . Asta e valoarea sportivei, a federatiei ,a celor implicati . Mai rau o sa fie peste cativa ani , cand si aceasta valore o sa dispara si o sa ne fie dor . la noi se apreciaza omul numai dupa ce dispare … Nu este singurul caz, sunt multe altele ! Felicitari Paula dar doar pentru participare , ca totusi de rezultat chiar nu poate fi vorba la nivel de Olimpiada . Fara suparare ! Succes in continuare !

  4. Sergiu

    cum sa fie asta valoarea ei din moment ce in calificari a scos cu 12 minute mai bine, 12 minute poate insemna cateva zeci de locuri mai in fata..

  5. Tap pop susana anca

    Felicitari Paula,esti si vei ramane o luptatoare,nu ai renuntat,ai terminat cursa ,cu toate ca probleme existau,dar tu esti si vei ramane puternica.Iti multumim pentru tot ce faci ,ti ai dedicat viata, tineretea pentru sport,pacat ca nu esti sustinuta.Ne mandrim cu tine,ne bucuram ca ai ajuns la jocurile olimpice,doar tu sti cat de greu e maratonul.Reprezinti tara,judetul, comuna.Mult,mult succes si…felicitari.Toata stima.

Leave a Comment