„Numai de iluminatul pistei nu era nevoie la amărâtul ăsta de Stadion Municipal”

Stadionul Municipal din Zalău se află, de mulţi ani, într-o stare dezolantă, una care-i determină pe sportivi să renunţe la sport după numai câteva antrenamente. Nu o dată s-a întâmplat ca părinţii să-i anunţe pe antrenori că nu-şi mai lasă copiii la sport, deoarece nu vor ca aceştia să se îmbolnăvească, având în vedere că vestiarele, dar şi celelalte încăperi de sub tribuna Stadinoului Municipal se prezintă în condiţii insalubre.
S-au făcut tot felul de promisiuni în anii anteriori, mai ales în timpul campaniilor electorale, însă, Stadionul Municipal a rămas acelaşi, iar condiţiile s-au înrăutăţit de la un an la altul.
Şi pista de alergare se prezintă în condiţii jalnice. Ploile au spălat în timp zgura, iar în foarte multe locuri au rămas doar pietrele şi bolovanii. Nu o dată s-a întâmplat ca atleţii de performanţă care reprezintă municipiul şi judeţul în competiţiile naţionale şi internaţionale să nu se poată pregăti din cauza accidentărilor suferite în timpul antrenamentelor.
„Cum poate cineva să emită pretenţii la rezultate în competiţiile naţionale şi internaţionale, când nu ni se oferă nici măcar condiţiile minime necesare pentru pregătire. Am ajuns să vin cu groază la antrenamente, când mă gândesc că pista este plină de pietre şi bolonavi”, a afirmat unul dintre atleţii de performanţă din municipiu.
Chiar dacă situaţia este mai mult decât delicată, tot mai mulţi zălăuani iubitori de mişcare aleargă în timpul liber la Stadionul Municipal, iar pentru a veni în sprijinul lor, noua conducere a Primăriei Zalău a decis să prelungească programul cu publicul până la miezul nopţii şi, totodată, să ilumineze pista.
Dacă pe iubitorii sportului de masă îi încântă această decizie, atleţii de performanţă, dar mai ales antrenorii acestora nu văd cu ochi buni iluminatul pistei.
„Faptul că s-a prelungit programul pentru public este un lucru bun, deoarece lumea trebuie să facă mişcare, însă, este de neînchipuit cum s-a putut lua această decizie de a fii iluminată pista, când sportivii noştri aleargă în condiţii mai proaste decât pe maidane. În curând, această pistă va deveni impracticabilă, iar atunci vom sta şi ne vom uita la noua instalaţie, pentru că nu vom avea unde să ne mai desfăşurăm antrenamentele cu sportivii. Numai de iluminatul pistei nu era nevoie la amărâtul ăsta de Stadion Municipal”, ne-a declarat un antrenor, dorind să-şi păstreze anonimatul.
Şanţurile pentru montarea instalaţiei de iluminat au fost săpate în urmă cu aproape o lună, iar de atunci nu s-au mai efectuat niciun fel de lucrări în acest sens.
Având în vedere că Stadionul Municipal are o diferenţă de nivel de peste 1,60 metri, singura soluţie ar fi montarea unei pardoseli poliuretanice tip tartan. Acoperirea pietrelor şi bolovanilor cu un nou strat de zgură ar fi doar o soluţie de moment, deoarece, la prima ploaie torenţială, zgura va ajunge, din nou, în partea de jos a stadionului.

8 Thoughts to “„Numai de iluminatul pistei nu era nevoie la amărâtul ăsta de Stadion Municipal””

  1. Stadionul arata cum arata si datorita nesimtirii celor angajati pentru a-l intretine. Nimeni nu-i verifica ce lucreaza o zi intrega dar ii vezi la umbra nucilor sau lucrand pentru ei, in timpul programului. Dar salariile le primesc integral. Ia dati-le criterii si norma pentru primirea salariului. Cred ca sunt mai multi sefi decat muncitori.

  2. Cetățean

    Poate acum cu noul primar v-a fi și un Administrator Nou care urmărește si interesele Stadionului Municipal Zalău și nu doar cele personale! Logic că toate se degradează si condițiile sunt mizere atâta timp căt angajații în frunte cu administratorul Corb Simion NU pun mâna pe nimic, doar fumează și ii exploatează pe Rromii care efectuează muncă în folosul comunității în incinta Stadionului pentru ajutor social.. Vina este și a celor care sunt acolo zilnic pentru a desfășura activități sportive și văd proasta administrație sub care stadionul se degradează pe zi ce ce trece și nu cer schimbarea acestuia cu cineva Competent!

  3. Noi

    Poate doamna Cota ?

  4. Rad

    Tribuna stadionului trebuie aruncata in aer,apoi reconstruita treptat din temelii! Da! In administrarea bazelor sportive ,incepand cu terenurile de tenis ,stadion,sala sporturilor,hotel Stadion(peste tot primeaza interesele personale ale incompetentilor de ceea mai joasa speta,plecand de la patrimoniu si pana la administratori ac. baze sp)trbuie pusi oameni competenti,nu spagari mizeri de azi! Multe uratenii in ac sectoare,incepand de la serviciul patrimoniu al primariei…pana jos

  5. Anonim

    Stadionul trebuie izolat ca arata groaznic asa a promis noul primar ca va renova stadionul si va construi unul nou in dambul morii dar se pare ca a uitatdansul vede numa voleiul a sarit repede saajute pe volei dar cand o sa ajute si fotbalul? Pe fc zalau ca si fotbal trebuie sa avem in zalau nu numa volei

  6. Anonim

    Cârpaceala nu e o solutie. Asa s a spus si despre platoul de marmura. Ca va fi refăcut însă acum vin si spun ca „momentan” va fi doar cârpit. Când vom pricepe ca lucrurile ieftine si peticele nu rezolva cancerul din obiectivele acestea municipale? Ras tot jos si reconstruit. Daca nu subt bani acum mai bine mai asteptam decât sa dam cu var peste mucegai si crăpături!!!

  7. Multe,f multe inadvertente promovate si acceptate de Capalnasiu,greu de indeprtat,de noul primar Ciunt. Fam Corb e angajata de ani de zile la primarie,face parte din gasca(Cuibus&comp) Agrij . Greu dar nu imposibil de indepartat puturosii de la stadion,platiti degeaba,munca lor o fac romii,care presteaza pt ajutorul social? Rusine !!!!!!!!!!!!!

  8. Anonim

    tipic romanesc cei dinainte sunt devina nu noi. Dinule draga pe gasca Cuibus cum zici cine a adus-o in primarie , nu cumva NOSA si acolitii. Acum da e de vina mortul , suntem obisnuiti cu astea asteptam campania din 2020 ca sa se mai faca ceva ca Ciunt nu poate deocamdata nimic e drept ca primaria e condusa nu de CIunt primarul ales in functie ci de pensionarul de CARABA ,doar Ciunt e obisnuit sa fie doar masca lui CARABA. e bine daca un om la 68 ani mai trage sforile in targ , si de altfel sa nu ne plangem de mila

Leave a Comment