Marius Paşca rămâne antrenor principal la SCM Zalău

Aflat la final de contract cu SCM Zalău, la fel ca o parte dintre jucători, Marius Paşca rămâne în funcţia de antrenor principal la formaţia zălăuană, post pe care îl ocupă din luna octombrie a anului trecut. Înfiinţată în vara anului trecut, echipa zălăuană l-a avut ca „principal” în primele opt etape pe Alexandru Pop, iar acesta a devenit secund după numirea lui Marius Paşca. Cei doi vor continua colaborarea şi în sezonul viitor, dar obiectivele vor fi cu totul altele.
„Mă bucur că am ajuns la o înţelegere şi putem continua colaborarea. Alături de mine va rămâne şi Alexandru Pop, iar împreună cu conducerea administrativă vom încerca în această perioadă să creionăm un lot competitiv pentru sezonul viitor. Situaţia care a fost în acest an a fost una foarte delicată, iar eu, ca antrenor, nu am mai trecut în viaţa mea printr-o astfel de situaţie. Avem câţiva jucători împrmutaţi, a căror situaţie trebuie să o discutăm în perioada următoare, aşa cum trebuie să o discutăm şi pe a celorlalţi”, ne-a declarat Marius Paşca.
În perioada imediat următoare, Federaţia Română de Fotbal va anunţa şi data începerii noului sezon competiţional, după care, conducerea tehnică şi administrativă a SCM Zalău va întocmi şi programul de pregătire.
„Este foarte important să ştim data începerii noului sezon, fiindcă, dacă anul trecut am luat totul din mers, în acest an este timp pentru a creiona un lot cu care să evoluăm fără nicio emoţie în sezonul viitor”, a mai precizat tehnicianul.

4 Thoughts to “Marius Paşca rămâne antrenor principal la SCM Zalău”

  1. Anonim

    Cu pasca antrenor retrogradare scrie pe voi SCM Zalău nu vedeți ca pasca numa de liga 4 e bun în liga 3 unde a fost în afara de FC Zalău?

    1. sa fie desfintata SCM Zalău !!

      SCM Zalău este pe ultimul loc in liga a 3-a !!

  2. Anonim

    A luat echipa de pe ultimul loc și a lăsat o pe ultimul loc mare antrenor

  3. Anonim

    bani cheltuiti degeaba…………..rezultate zero

Leave a Comment