Marian Constantin, noul antrenor al vicecampioanei României: „Cred că orice tehnician din România şi-ar dori să antreneze echipa din Zalău”

Printre jucătorii pe care bucureşteanul Marian Constantin îi va pregăti la formaţia zălăuană se numără şi fiul acestuia, Filip, transferat la Volei Municipal în vara anului trecut

Marian Constantin este noul antrenor principal al echipei Volei Municipal Zalău. Tehnicianul bucureştean îl succede în conducerea tehnică pe bulgarul Stoyan Stoev, cel care a câştigat două cupe ale României cu Volei Municipal şi a devenit de două ori vicecampiona naţional. Marian Constantin este unul dintre cei mai cunoscuţi tehnicieni din lumea voleiului românesc, iar printre jucătorii pe care acesta îi va antrena la vicecampioana României se numără şi fiul său, Filip, care evoluează pe postul de coordonator.
„Mă bucur că cei din conducerea clubului din Zalău au apelat la serviciile mele, pentru că, sunt sigur că au fost şi alte variante pentru postul de antrenor. Volei Municipal Zalău este un club cu tradiţie şi cu mulţi susţinători, o echipă pe care, cred că orice tehnician din România şi-ar dori să o antreneze. A contat într-o oarecare măsură şi faptul că la echipă evoluează fiul meu, dar, cel mai mult a contat seriozitatea oamenilor din acea zonă şi rezultatele din ultimii ani”, ne-a declarat noul tehnician al vicecampioanei României.
Născut în Giuleşti, Marian Constantin a început voleiul la Rapid, dar s-a consacrat la Steaua Bucureşti. „Eram îndrăgostit de echipa din Zalău încă din vremea când jucam la Steaua. Veneam cu plăcere la Zalău”, a mai precizat tehnicianul.
Cu Steaua, Marian Constantin a cucerit de şase ori titlul naţional şi a jucat două finale ale Cupei Cupelor. În România, noul antrenor al Zalăului a mai evoluat la Deltacons Tulcea, grupare cu care a devenit vicecampion naţional şi a jucat finala Cupei României. După doi ani de la Revoluţia din ’89, Constantin s-a transferat la echipa belgiană, Maees Ifiels Zellik, cu care a devenit triplu campion al Belgiei, jucând de trei ori şi finala Cupei Campionilor Europeni. În 1994, Marian Constantin a fost declarat „cel mai bun trăgător al Europei”. Antrenorul Zalăului are peste 250 de selecţii la echipa naţională a României.
În cariera de antrenor, cel mai mare succes a fost câştigarea Cupei Balcanice cu formaţia feminină, Unic Piatra Neamţ. Constantin a antrenat şi echipa masculină de volei din Piatra Neamţ, iar pe lângă aceasta, tehnicianul din Giuleşti a mai pregătit echipele Dinamo, CSM Bucureşti, SCMU Craiova, Dacia Mioveni, Argeş Volei Piteşti, dar şi o echipă din Luxemburg. De asemenea, Marian Constantin a pregătit atât naţionala feminină, cât şi pe cea masculină de seniori a României.
Ultimul antrenor din România care a pregătit formaţia de la poalele Meseşului este zălăuanul Aurel Vlaicu.

10 Thoughts to “Marian Constantin, noul antrenor al vicecampioanei României: „Cred că orice tehnician din România şi-ar dori să antreneze echipa din Zalău””

  1. aaabc

    vaaaaaaaaaaaai a contat seriozitatea oamenilor din zona? adik a alora care nu platesc jucatori?
    cred ca mai degraba ii place papica si sprituletul ca oricum intra la aceiais categorie ca si team managerul zalaului

    intrebarea e daca il titularizeaza si pe fisu

  2. Anonim

    cota l-a adus! felicitari!

  3. wabab

    Alt smen facut de smecherul de Doru Tirle care este în spatele transferurilor.

  4. sagil

    Dacă nu aveau buget mare la echipă să aduca jucatori consacrați cu asemenea stuff tehnic era vai de capul lor. Spuneți voi un jucător scos de unul din antrenorii straini sau români in ultimii ani de când este la pupitru Doru Tarle, numai mercenari și șmecherii.

  5. Da! In sfarsit o tipleta puternica CCC & Ciunt- Cota- Constantin supravegheati cu mult ‘profi” de Tarle ,cu sfaturi si indrumari (in)competente normale. O vrem pe Dana Cota la handbal! Sa io traga .…lui Tadici! Ha,ha ,ha……ce amuzant o sa fie noul championat,cu famiglia in balconul sali sporturilor.

  6. pt.Ana

    Ai dreptate în tot ceea ce spui dar cred că dl primar Ciunt nu știe absolut nimic din ceea ce se întâmplă la echipă și dedesubturile ,, profesionistului”Tirle Doru pe care nu îl suportă nimeni din Zalău dar probabil este iubit de cine trebuie.Pacat ca voleiul zalauan este condus de asemenea specimene.

  7. component galerie

    Ce vorbim noi, arătați-mi o persoană din conducerea clubului care a făcut volei sau are habar despre acest sport și apoi vorbim despre competentiiiiiiiiii din acest club.

  8. ps.

    Sper că Marius Morar este un profesionist și nu blochează mesajele ca si așa zisul ziarist sportiv Onicas Calin.

  9. Zalau

    invidiosilor 🙂

  10. replay

    Invidioși pe cine? Pe incompetentul de Tarle sau cine conduce acest club? Un fost și actual fripturist dacă poate cineva să spună ce a facut acest individ in viața asta a lui?

Leave a Comment