Luptători zălăuani, pe podiumul unui memorial internaţional

Peste 180 de sportivi din România, Republica Moldova, Croaţia şi Serbia au participat zilele trecute la ediţia a II-a a Memorialului „Tudor Barbul”, Sălajul fiind reprezentat de sportivi de la Clubul Sportiv Municipal Zalău şi Clubul Sportiv Şcolar Zalău. Zece sportivi a avut CSM-ul, antrenaţi de Cristian Crişan şi tot atâţia, CSS Zalău, pregătiţi de Gheorghe Panc şi Ioan Pantea.

Cele mai bune rezultate de la CSS Zalău au fost înregistrate de Adrian Taloş şi Mihai Rednic, ambii clasându-se pe locul 2. Pe podium au mai urcat Sorin Ardelean şi Cristian Ghirean, ambii fiind locul 3 la categoriile lor de vârstă.

CSM Zalău a avut doi sportivi chiar pe prima treaptă a podiumului. Andrei Criste a obţinut locul I la categoria 19 kilograme, iar Gabriel Crişan s-a situat pe acelaşi loc la categoria 42 de kilograme. Pe podium a mai urcat şi Marius Rostaş, locul II la categoria 24 de kilograme. La feminin, Daria Popiţ a ocupat locul trei la categoria 40 kilograme.

Competiţia a avut loc în noua sală de sport din localitatea Mădăras (judeţul Satu Mare), inaugurată chiar cu ocazia acestui eveniment, purtându-i numele regretatului luptător Tudor Barbul. Memorialul „Tudor Barbul” a fost organizat de Primăria Ardud şi Asociaţia „Club Sportiv Cetate 800” cu prijinul Consiliului Judeţean Satu Mare şi în parteneriat cu DJST Satu Mare şi Federaţia Română de Lupte.

2 Thoughts to “Luptători zălăuani, pe podiumul unui memorial internaţional”

  1. […] Peste 180 de sportivi din România, Republica Moldova, Croaţia şi Serbia au participat zilele trecute la ediţia a II-a a Memorialului „Tudor Barbul”, Sălajul fiind reprezentat de sportivi de la Clubul Sportiv Municipal Zalău şi Clubul Sportiv Şcolar Zalău. 10 sportivi a avut CSM-ul, antrenaţi de Cristian Crişan şi tot atâţia, CSS Zalău, pregătiţi de Gheorghe Panc şi Ioan Pantea. Cele mai bune rezultate de la CSS Zalău au fost înregistrate de Adrian Taloş şi Mihai Rednic, ambii clasându-se pe locul 2. Pe podium au mai urcat Sorin Ardelean şi… Citeste mai mult […]

  2. […] Peste 180 de sportivi din România, Republica Moldova, Croaţia şi Serbia au participat zilele trecute la ediţia a II-a a Memorialului „Tudor Barbul”, Sălajul fiind reprezentat de sportivi de la Clubul Sportiv Municipal Zalău şi Clubul Sportiv Şcolar Zalău. 10 sportivi a avut CSM-ul, antrenaţi de Cristian Crişan şi tot atâţia, CSS Zalău, pregătiţi de Gheorghe Panc şi Ioan Pantea. Cele mai bune rezultate de la CSS Zalău au fost înregistrate de Adrian Taloş şi Mihai Rednic, ambii clasându-se pe locul 2. Pe podium au mai urcat Sorin Ardelean şi…  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment