Ioan Onicaş, după alegerile AJF Sălaj: “Timpul va demonstra dacă fotbalul sălăjean a făcut un pas înainte sau unul înapoi”

În ciuda faptului că a avut în echipa sa o mulţime de oameni din fenomenul fotbalistic, Ioan Onicaş, a pierdut sâmbătă alegerile pentru postul de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Sălaj. Din cei 46 de delegaţi prezenţi la adunarea generală, acesta a fost ales de 19 reprezentanţi, în timp ce contracandidatul său, Daniel Sabou, managerul clubului Viitorul, a avut 26 de voturi în favoarea sa, unul fiind declarat nul.

Vizibil dezamăgit de rezultatul final al alegerilor, fostul arbitru asistent le-a mulţumit atât celor care l-au votat cât şi celor care, după cum spune el, n-au putut să-l susţină. Totodată, Ioan Onicaş a arătat cu degetul spre anumiţi primari, lăsând să se înţeleagă că aceştia ar fi fost obligaţi să voteze într-un anumit fel.
“Vreau să le mulţumesc celor 19 membri afiliaţi are au crezut şi care au apreciat proiectul nostru şi echipa cu care am vrut să-l punem în aplicare. Aceştia au dat dovada de responsabilitate, de verticalitate şi că vor cu adevarat binele fotbalului sălăjean. De asemenea, le mulţumesc şi acelora care ne-au apreciat proiectul (din punct de vedere sportiv sportiv e cel mai bun!), dar care nu au putut să ne susţină prin vot (îi înteleg!). În timp, o să-i înteleg pe acei primari care dintr-o dată, peste noapte, au devenit interesaţi de fotbal şi s-au implicat pentru a stabili soarta şi viitorul fotbalului sălăjean. Timpul va demonstra dacă fotbalul sălăjean a făcut un pas înainte sau unul înapoi. Principiile şi convingerile mele, nu se pot schimba de la o zi la alta, vreau să rămân acelaşi om şi cu aceleaşi idealuri. Sloganul “repsect” nu-l pot abandona, chiar dacă de această dată am fost învins de sistem. Recomand celor implicaţi (comisii, arbitri etc) să se mobilizeze şi să se implice, ca desfăşurarea competiţiilor să nu aibă de suferit. De asemenea, recomand noii conduceri să se pună rapid pe treabă, deoarece sunt multe lucruri de rezolvat şi, mai ales să puna în aplicare planul anunţat şi să se ţină de cuvânt în legătură cu toate promisiunile făcute electoratului”, a declarat Onicaş, cel care a deţinut funcţia de vicepreşedinte al AJF Sălaj în ultimii patru ani.

5 Thoughts to “Ioan Onicaş, după alegerile AJF Sălaj: “Timpul va demonstra dacă fotbalul sălăjean a făcut un pas înainte sau unul înapoi””

  1. ONICAS esti un mare oportunist frustrat . Pleaca cu fratetu la pascut , poate va reveniti din gomosenia ce va caracterizeaza pe amandoi , in fapt niste nulitati de prin Salaj !Cine credeti ca va mai tolereaza prostia ???

  2. xxx

    sloganul „REPSECT” este afirmatia d-lui cu pricina, sau o greseala de scriere?!

  3. Ioan O.- textul trimis la presa

    ,,În primul rand vreau sa le multumesc celor 19 membri afiliati are au crezut si care au apreciat proiectul nostru si echipa cu care am vrut sa-l punem in aplicare. Acestia au dat dovada de responsabilitate, de verticalitate si care au vrut cu adevarat binele fotbalului salajean. De asemenea, le multumesc si acelora care ne-au apreciat proiectul (citez: d.p.d.v. sportiv e cel mai bun!), dar care NU au putut sa ne sustina prin vot (îi înteleg !). În timp, o sa-i înteleg pe acei primari care dintr-o data, peste noapte, au devenit interesati de fotbal si s-au implicat pentru a stabili soarta si viitorul fotbalului salajean. Timpul le va rezolva pe toate si ne va demonstra daca s-a facut un pas bun sau unul gresit . Principiile si convingerile mele, nu se pot schimba de la o zi la alta, vreau sa raman acelasi om si cu aceleasi idealuri. Sloganul ,,RESPECT” nu-l pot abandona, chiar daca de aceasta data am fost invins de sistem. Recomand celor implicati (comisii, arbitri etc) sa se mobilizeze si sa se implice, ca desfasurarea competitiilor sa nu aiba de suferit. De asemenea, recomand noii conduceri sa se puna rapid pe treaba, deoarece sunt multe lucruri de rezolvat si mai ales, sa puna in aplicare planul anuntat si sa se tina de cuvant in legatura cu toate promisiunile facute electoratului”.

  4. Mesaj de la "Emil Bode"

    Felicitari Daniele ca ai reusit cu ajutorul meu sa iesi presedinte… te rog sa ma bagi si pe mine intr-o comisie… cea de Fair Play.. ca stiu sa atrag fonduri negre… si oameni de calitate cum este Barou… te rog sa continui cu pacanelele ca poate castigi bani pt AJF… atentie daca pierzi poti sa te folosesti de bani de la AJF… ca te scot eu…

    Sper sa nu ajung si eu unde este Udrea sa te sustin in continuare.

  5. onicas furaciune

    e cel mai pervers personaj…cauta numai functii de conducere si-si pune oamenii care-l slugaresc in functii. In rest, e o hahalera acest Onicas.

Leave a Comment