HC Zalău vrea să stingă „lanterna roşie”

Sâmbătă, ora 11, Sala Sporturilor din Zalău

HC Zalău – HC Danubius Galaţi

Venite după un eşec neaşteptat pe terenul celor de la CSM Ploieşti, handbalistele pregătite de Gheorghe Tadici vor să uite rapid înfrângerea de săptămâna trecută, printr-o victorie în faţa ultimei clasate, HC Danubius Galaţi.
Deşi, la prima vedere, întâlnirea de sâmbătă pare una destul de simplă pentru gruparea de la poalele Meseşului, gălăţencele vin să-şi vândă scump pielea la Zalău, atâta timp cât mai au şanse la evitarea retrogradării. De altfel, în etapa trecută, Danubius Galaţi a reuşit chiar să înregistreze supriza etapei, câştigând la o diferenţă de şapte goluri, pe teren propriu, disputa cu Dunărea Brăila.
Suspendat trei etape de Comisia de Disciplină, după meciul de la CSM Ploieşti, managerul Gheorghe Tadici va fi nevoit să privească din tribună partida de sâmbătă, acelaşi lucru fiind obligat să-l facă şi în meciul de săptămâna viitoare, de la Baia Mare.
Partida de la Zalău va începe la ora 11 şi va fi oficiată de un cuplu de arbitri format din buzoienii Vasile Pavel şi Marian State.
Programul complet al etapei: HC Zalău – HC Danubius Galaţi, HC Dunărea Brăila – HCM Baia Mare, „U” Jolidon Cluj – HCM Roman, SCM Craiova – CSM Bucureşti. Partida dintre Oltchim Râmnicu Vâlcea şi ASC Corona Braşov s-a disputat în devans, încheindu-se cu scorul de 34 – 18.
Clasament:
1. Oltchim Rm.Vâlcea 13 13 0 0 429 – 300 26p
2. HCM Baia Mare 14 11 0 3 391 – 345 22p
3. „U”. Jolidon Cluj 14 7 2 5 391 – 389 16p
4. HC Zalău 13 6 2 5 319 – 297 14p
5. HC Dunărea Brăila 13 6 1 6 322 – 328 13p
6. ASC Corona Braşov 14 6 1 7 365 – 374 13p
7. CSM Bucureşti 14 6 0 8 361 – 359 12p
8. HCM Roman 13 5 1 7 281 – 296 11p
9. CSM Ploieşti 14 3 3 8 319 – 373 9p
10. SCM Craiova 14 3 3 8 307 – 364 9p
11. HC Danubius Galaţi 14 2 1 11 320 – 380 5p

One Thought to “HC Zalău vrea să stingă „lanterna roşie””

  1. Una

    Doua vagaboande de arbitre , recunoscute ca spagare si corupte , au facut prin fratii lor de la comisiile FRH , dupa un meci cu rezultat viciat , ca HC Zalau sa fie vaduvita de prezenta prof. Tadic , care deranjeaza prin franchetea sa 1 O adunatura de mizerabili (toti fosti hoti arbitri) la toate comisiile FRH, care decid destine, iar cand ies pe strada devin ilustri anonimi ! Rusine mizeriilor !!!!

Leave a Comment