HC Zalău, victorie fără emoţii în ultima etapă a turului

Gheorghe Tadici afirma înaintea ultimelor două partide ale turului că şi-a propus să obţină cel puţin 21 de puncte în prima parte a campionatului, iar 24 ar fi mai mult decât mulţumitor pentru formaţia zălăuană. A urmat duelul cu Rapid Bucureşti, pierdut de zălăuance cu 22 – 28, iar miercuri, Federaţia Română de Handbal a programat ultima rundă a turului. HC Zalău a întâlnit CSM Slatina, duel între ocupantele locurilor 9 şi 10, zălăuancele având un avans de doar două puncte de slătinence. Dornice să-şi realizeze „targetul” pentru prima parte a sezonului, handbalistele lui Tadici au început motivate jocul desfăşurat  în Sala Polivalentă din Bucureşti, iar după primele 10 minute şi-au creat un avantaj de două goluri (5 – 3). Cu zec minute înainte de pauză, Slatina a egalat la 7, dar finalul a fost tot la Zalăului, în ciuda faptului că a ratat o aruncare de la şapte metri, prin Alexandra Severin. Formaţia de la poalele Meseşului s-a desprins chiar la patru goluri (11 – 7), fiind cea mai mare diferenţă de scor a primei părţi, iar la vestiare s-a intrat trei goluri avans în favoarea Zalăului (12 – 9)

În partea a doua, Zalăul s-a desprins chiar la cinci lungimi, 19 – 14, Alexandra Severin şi Andreea Mihart fiind principalele marcatoare. La acest scor, zălăuancele au fost sancţionate cu o eliminare de două minute, Mouna Jlezi fiind nevoită să părăsească terenul, iar adversarele s-au apropiat la trei lungimi până în final, scorul devenind 21 – 18.

În urma rezultatului de miercuri, HC Zalău a urcat pe locul 8 în clasamentul Ligii Naţionale, poziţie pe care termină turul, urmând ca partea a doua a campionatului să înceapă în data de 26 aprilie, echipa lui Tadici urmând să evolueze împotriva formaţiei Minaur Baia Mare.

Pentru HC Zalău au marcat: Andreea Mihart (7), Alexandra Severin (6), Alexandra Dindiligan (5), Mouna Jlezi (2) şi Teodora Popescu (1).

CSM Slatina a înscris prin: Lorena Ostate (6), Luciana Popescu (5), Andreea Ivan (3), Adina Cârligeanu (2), Oana Chitacu (1) şi Hermina Stoicănescu (1).

One Thought to “HC Zalău, victorie fără emoţii în ultima etapă a turului”

  1. Ion

    Pe locul nouă nu opt incredibil…. Ieri ati spus ca vineri e 8 aprilie 😅😅😅

Leave a Comment