HC Zalău transferă o handbalistă din străinătate

Numărul mare de jucătoare accidentate din lotul echipei zălăuane l-au determinat pe managerul Gheorghe Tadici să facă o achiziţie cu două etape înainte de finalul turului

Accidentările handbalistelor Roxana Varga, Andrada Pop, Adina Mureşan, Claudia Constantinescu şi Georgiana Ciuciulete i-au dat planurile peste cap managerului Gheorghe Tadici, care se vede nevoit să facă un transfer cu două etape înainte de finalul turului. „Mai avem nevoie de o jucătoare, fiindcă se vede absenţa Roxanei Varga la linia de nouă metri. Suntem în discuţii cu o jucătoare ce evoluează în străinătate şi este posibil ca ea să ajungă la echipă înaintea meciului cu HCM Roman”, ne-a dezvăluit antrenorul zălăuan, fără a ne oferi, însă, detalii despre jucătoare.
Gheorghe Tadici nu este adeptul jucătoarelor străine, astfel că, foarte probabil noul transfer va fi o handbalistă din România ce evoluează într-un campionat din străinătate.
Pentru HC Zalău va fi a cincea achiziţie din acest sezon, după transferul jucătoarelor Adina Cîrigeanu, Andrada Maior-Paşca, Alexandra Ciunt şi Diana Puiu.
Claudia Constantinescu a revenit pe teren în meciurile cu Braşovul şi cel de marţi seara, cu HCM Baia Mare, însă nu este refăcută complet după accidentarea suferită în finalul jucului cu Universitatea Jolidon Cluj, câştigat cu 40 – 29 de formaţia zălăuană. Căpitanul Georgiana Ciuciulete se află în perioada de recuperare, dar speră să poată evolua în ultimele doupă jocuri din acest an. „Eu am o leziune la menisc de aproape opt ani şi am jucat, nu a fost problemă, dar acum se pare că am şi o leziune la lighamente. Sper din tot sufletul să mă refac până la ultimele două jocuri. Muncesc mult la antrenament şi fac recuperare chiar de două ori pe zi dacă este nevoie pentru a putea fi în formă pentru ultimele două meciuri”, ne-a declarat căpitanul Zalăului.

One Thought to “HC Zalău transferă o handbalistă din străinătate”

  1. Spectator meci de meci

    Georgiana o fata si jucatoare de exceptie , nu uita ca a crescut mult la Zalau, ca a ajuns jucatoare importanta in nationala, un caracter deosebit care se sacrifica pt echipa . Daca am avea 8-9 jucatoare ca ea , am castiga poate chiar campionatul. Bravo Georgiana , esti un exemplu , dar oare colegele tale inteleg ceva ???? Cele tinere in special , cu scoala la fara ..

Leave a Comment