HC Zalău rămâne fără cea mai valoroasă jucătoare

HC Zalău rămâne fără cea mai valoroasă jucătoare

Considerată jucătoarea începutului de an în Liga Naţională de handbal feminin, Claudia Constantinescu va părăsi HC Zalău după doar trei etape disputate în 2019. Curtată de de o echipă de top din campionatului Ungariei, cu care părea a fi în discuţii avansate, handbalista a ajuns în cele din urmă la campioana României, CSM Bucureşti.

„După 6 ani petrecuţi la Zalău, Claudia Constantinescu pleacă pe uşa din faţă, aşa cum s-a mai întâmplat şi cu altele. Am contribuit mult la ascensiunea ei, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul altor jucătoare, pe care le-am ajutat să se afirme. Este o şansă pentru ea, mai ales că astăzi (luni, n.r.) e ultima zi în care putea fi trecută pe lista de la EHF pentru Liga Campionilor. Atât ea, cât şi clubul suntem mulţumiţi de achiziţie. E drept că lasă un gol imens în echipă, dar ar fi momentul să se afirme şi cele tinere, transferate în vara trecută, dar şi celelalte. Consider că echipa are, totuşi,, potenţialul de a rămâne în acelaşi ritm”, a declarat Gheorghe Tadici.

Claudia Constantinescu este o jucătoare polivalentă la linia de nouă metri, iar în primele trei meciuri pe care HC Zalău le-a susţinut în acest an, handbalista a marcat 36 de goluri, rezultând o medie de 12 goluri pe meci.

Accidentată la umărul braţului drept, Constantinescu a suferit o intervenţie chirurgicală în toamna anului 2016, operaţia având loc la o clinică din Ungaria. În timpul unui stagiu de pregătire la Cheile Grădiştei, durerile la umăr au reapărut, iar jucătoarea a fost nevoită să facă, din nou, repaus.

Revenită pe teren în luna ianuarie a anului trecut, Constantinescu s-a pregătit din ce în ce mai bine, recuperarea a decurs la fel de bine, devenind, din nou, „vioara întâi” a formaţiei conduse de Gheorghe Tadici.

Claudia Constantinescu evoluează la HC Zalău din 2013, fiind trasnferată de la CSS Caracal, club cu care a devenit campioană naţională la junioare II şi III şi medaliată cu bronz la junioare I.

Constantinescu revine la Zalău după jocul cu CSM Bucureşti, de luni după-amiaza, clubul zălăuan urmând să organizeze marţi o conferinţă de presă la care va fi prezentă şi handbalista.

 

2 Thoughts to “HC Zalău rămâne fără cea mai valoroasă jucătoare”

  1. Anonim

    Ce face Tadici cu bugetul de 2.700.000 de lei , Adica 27 de Millard’s la de jucatoare are ?

  2. Anonim

    Îl folosește chibzuit acest buget .Este un bucur 12 sau 13 fata de restul echipelor care au bugete triple,duble . Ai înțeles ? ” Face din rahat , bici care pocnește de ani de zile locuri de Cupe Europene. Ar fi bine sa ne vedem bârnă din ochii noștri, nu paiul de la alții. SINGURA ECHIPA CU JUCATOARE FROMANCE ȘI 9 SUB 23 DE ANI !!!????

Leave a Comment