HC Zalău, prima reprezentaţie pe teren propriu în Liga Florilor

Sâmbătă, începând cu ora 13:45, HC Zalău va susţine primul meci oficial pe teren propriu din noul sezon al Ligii Florilor, cum este intitulat începând din acest an campionatul feminin, jucătoarele lui Tadici urmând să primească vizita echipei Măgura Cisnădie

Învinsă în prima etapă a sezonului cu scorul de 23 – 26 pe terenul Romanului, Handbal Club Zalău va încerca să obţină sâmbătă prima victorie din actuala ediţiei a Ligii Florilor. Echipa pregătită de Gheorghe Tadici va susţine primul meci pe teren propriu din actualul sezon, urmând să întâlnească Măgura Cisnădie, o formaţie a cărei conducere a efectuat câteva achiziţii importante în vara acestui an.
„Măgura Cisnădie a făcut câteva transferuri importante în acest an. În lotul echipei din Cisnădie evoluează jucătoare cu experienţă, iar meciul de sâmbătă nu va fi deloc unul simplu. Sper ca fetele să aibă o evoluţie mai bună decât în partida de la Roman şi să obţinem prima victorie a sezonului. Sper ca publicul să vină la sală în număr cât mai mare, chiar dacă ora disputării meciului nu este una potrivită pentru o partidă de handbal”, a declarat Gheorghe Tadici.
Meciul dintre HC Zalău şi Măgura Cisnădie este programat la ora 13:45, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”.
Preţul unui bilet este de 8 lei, însă iubitorii handbalului din judeţ pot achiziţiona în continuare şi abonamente pentru întreg sezonul competiţional, preţul acestora fiind între 100 şi 150 de lei.
Atât biletele de meci, cât şi abonamentele pot fi achiziţionate de la casieria Sălii Sporturilor, vineri, între orele 15 – 16 şi sâmbătă începând cu ora 11:30.
În prima etapă a sezonului s-au înregistrat rezultatele: HCM Roman – HC Zalău 26 – 23, Rapid Bucureşti – CSM Slatina 28 – 25, Corona Braşov – HCM Râmnicu Vâlcea 23 – 22, SCM Craiova – CSM Bistriţa 25 – 19, Danubius Galaţi – Dunărea Brăila 15 – 14, Măgura Cisnădie – „U” Cluj 28 – 24, Unirea Slobozia – CSM Bucureşti 29 – 37.
Programul complet al etapei a II-a: HC Dunărea Brăila – CSM Bistriţa, CSM Slatina – ASC Corona Braşov, „U” Cluj – Rapid Metrom Bucureşti, HC Zalău – Măgura Cisnădie, Danubius Galaţi – Unirea Slobozia, HCM Râmnicu Vâlcea – SCM Craiova, CSM Bucureşti – CSM Roman.
Clasament:
1. CSM Bucureşti 1 1 0 0 37 – 39 3p
2. SCM Craiova 1 1 0 0 25 – 19 3p
3. Măgura Cisnădie 1 1 0 0 28 – 24 3p
4. Rapid Bucureşti 1 1 0 0 28 – 25 3p
5. CSM Roman 1 1 0 0 26 – 23 3p
6. ASC Corona Braşov 1 1 0 0 23 – 22 3p
7. Danubius Galaţi 1 1 0 0 15 – 14 3p
8. HCM Râmnicu Vâlcea 1 0 0 1 22 – 23 0p
9. HC Dunărea Brăila 1 0 0 1 14 – 15 0p
10. CSM Slatina 1 0 0 1 25 – 28 0p
11. HC Zalău 1 0 0 1 23 – 26 0p
12. „U” Cluj 1 0 0 1 24 – 28 0p
13. CSM Bistriţa 1 0 0 1 19 – 25 0p
14. Unirea Slobozia 1 0 0 1 29 – 37 0p

 

 

2 Thoughts to “HC Zalău, prima reprezentaţie pe teren propriu în Liga Florilor”

  1. Anonim

    Morar iar esti in concediu ? Cate luni pe an? 3-4 luni? Ai cues prunele ?

  2. Anonim

    DA! E cazul si momentul ca ziaristi de rubrica sa mai scrie din bruma de sport de performanta ce a mai ramas prin Salaj , cu ceva talent,mai des si cu informatii de la cluburi, interviuri cu sportivi si antrenori, sa-si miste organismul la locurile de antrenamente si sa dea secvente din antrenament, ceva interesant , pentru iubitori de sport. NU este rusine sa va inspirati din ziare din alte judete .. Daca va intereseaza cititorii si exista minim respect fata de ei . Mai terminati cu informatii intr-un limbaj de ..lemn ,acelasi mereu. Apoi va mirati ca nu sunteti cititi si cumparati, ca tirajul este redus . La munca !

Leave a Comment