HC Zalău poate juca cu tribunele pline în faţa Craiovei

România a ieşit din starea de alertă, după doi ani de pandemie, iar stadioanele şi sălile de sport pot fi ocupate, din nou, la capacitate maximă. Handbalistele zălăuane revin pe teren propriu sâmbătă, după două săptămâni de pauză, urmând să întâlnească SCM Craiova. Pe perioada pandemiei, sălile şi stadioanele au fost închise în totalitate sau au putut fi ocupate în proporţie de 30, maxim 50 la sută din capacitatea sălii, iar odată cu ieşirea din starea de alertă, accesul spectatorilor nu mai este limitat, nemaifiind obligatorie nici purtarea măştii. În aceste condiţii, HC Zalău poate juca cu sala plină meciul de sâmbătă, programat la ora 11, cu SCM Craiova, din cadrul etapei a XVII-a a Ligii Naţionale.
HC Zalău ocupă locul opt în Liga Naţională, cu 25 de puncte, în timp ce adversara de sâmbătă se situează pe poziţia a IX-a, cu 23 de puncte.
În cadrul aceleaşi etape, au mai fost programate partidele: CSM Slatina – CSU Ştiinţa Bucureşti, SCM Gloria Buzău – CSM Deva, Măgura Cisnădie – Rapid Bucureşti, CSM Bucureşti – SCM Râmnicu Vâlcea, HC Dunărea Brăila – Gloria Bistriţa-Năsăud şi Dacia Mioveni – Minaur Baia Mare.
Partida de la Zalău va fi oficiată de un cuplu din Maramureş, format din Alin Gherman şi Adrian Moldovan, iar observator din partea Federaţiei Române de Handbal a fost delegat Doru Manea, din Bucureşti.

 

One Thought to “HC Zalău poate juca cu tribunele pline în faţa Craiovei”

  1. […] România a ieşit din starea de alertă, după doi ani de pandemie, iar stadioanele şi sălile de sport pot fi ocupate, din nou, la capacitate maximă. Handbalistele zălăuane revin pe teren propriu sâmbătă, după două săptămâni de pauză, urmând să întâlnească SCM Craiova. Pe perioada pandemiei, sălile şi stadioanele au fost închise în totalitate sau au putut fi ocupate în proporţie de 30, maxim 50 la sută din capacitatea sălii, iar odată cu ieşirea di nstarea de alertă, accesul spectatorilor nu mai este limitat,  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment