HC Zalău, egala vicecampioanei României

HC Zalău – ASC Corona Braşov 25 – 25 (12 – 13)

Cu portarul Mihaela Cheţa şi interul Diana Puiu într-o formă foarte bună, HC Zalău a reuşit un rezultat bun sâmbătă după-amiaza, pe teren propriu, în faţa vicecampioanei României, ASC Corona Braşov. Cele două echipe au terminat la egalitate, scor 25 – 25, însă Dianei Puiu i-a fost anulat un gol cu doar câteva secunde înainte de final.
Braşovul nu a suprins cu nimic la Zalău, chiar dacă are în lot o serie de jucătoare foarte valoroase, convocate şi la lotul naţional. Oaspetele au controlat primul sfert de oră, în care au condus de trei ori la o diferenţă de trei goluri, dar Zalăul a egalat situaţia la opt în minutul 17, iar în minutul 22 a preluat pentru prima dată avantajul, conducând cu 9 – 8. Au urmat câteva erori în apărarea Zalăului, iar formaţia pregătită de Bogdan Burcea s-a desprins, din nou, pe final de repriză la două goluri, 13 – 11. Valentina Bardac a marcat pentru echipa zălăuană în ultimele secunde, iar scorul pauzei a devenit 12 – 13, după ce Zalăul a ratat două aruncări de la şapte metri în primul sfert de oră.
Apărarea echipei zălăuane a funcţionat bine şi în partea a doua, iar în atac, Diana Puiu a fost „pionul” principal. Dacă în prima parte a marcat un singur gol, intrând în teren în minutul 16 în locul Andradei Trif, Florina Ţurcaş a avut o evoluţie mai bună în partea a doua, marcând de patru ori de pe extremă.
În ultimele minute, ambele echipei au avut de mai multe ori avantaj minim pe tabelă, iar în minutul 59, Florina Ţurcaş a marcat ultimul gol al meciului, pentru 25 – 25.
„Un egal care nu prea avantajează nici una dintre echipe. Ambele echipe au pierdut două puncte, dar, decât să fii pierdut meciul este mai bine că am câştigat un punct. Ambele echipe au trecut pe lângă victorie în final. Mă aşteptam la un meci mult mai dificil, fiindcă sunt multe jucătoare de lot naţional la Braşov. Astăzi (sâmbătă, n.r.) Cheţa a avut o zi inspirată, iar apărarea a funcţionat destul de bine. Totuşi, cred că este un punct important, care sper să ne ajute în economia clasamentului. Sper să-şi revină cât mai repede şi Georgiana Ciuciulete şi să obţinem o victorie peste două etape în faţa Romanului”, a precizat Gheorghe Tadici la finalul partidei.
În jocul cu Braşovul a evoluat şi Claudia Constantinescu, chiar dacă aceasta nu este refăcută în totalitate după accidentarea suferită în finalul meciului cu Universitatea Alexandrion Cluj. „Constantinescu s-a străduit să joace bine din punct de vedere tactic, ceea ce era şi normal. A stat tot meciul în teren şi este de admirat, fiindcă a venit după o pauză de mai bine de o lună. Nici acum nu este refăcută în totalitate”, a spus tehnicianul zălăuan.
În etapa viitoare, HC Zalău va evolua pe terenul campioanei HCM Baia Mare, meciul fiind programat marţi, de la ora 17:30.
HC Zalău: Mihaela Cheţa – Diana Puiu (11), Claudia Constantinescu (1), Alexandra Ciunt, Roxana Rob, Crina Pintea (5), Valentina Bardac (3), Andrada Trif, Florina Ţurcaş (5), Eliza Cicic, Florina Ciobanu şi Andrada Maior Paşca. Manager: Gheorghe Tadici. Antrenor secund: Elena Tadici
ASC Corona Braşov: Denisa Dedu, Maria Mîrcă – Oana Bondar, Laura Chiper (1), Aurelia Brădeanu (2), Marilena Neagu, Adriana Ţăcălie, Camelia Hotea (8), Mihaela Briscan, Oana Apetrei (5), Daniela Raţiu, Nicoleta Tudor, Andreea Pricopi (1) şi Cristina Zamfir (8). Antrenori: Bogdan Burcea (principal), Dumitru Berbece (secund)
15

16

17

14

13

8

9

10

11

12

7

6

5

3

19

1

2

One Thought to “HC Zalău, egala vicecampioanei României”

  1. un nimeni celebru?

    tot ma gandesc cum pt unele jucatoare mereu se gasesc scuze?!

Leave a Comment