Gheorghe Tadici: „Modificarea datei de disputare a meciurilor ne dă peste cap tot ciclul de pregătire”

Până în urmă cu câteva zile, meciul dintre HCM Râmnicu Vâlcea şi HC Zalău, din cadrul etapei a X-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, era programat să se desfăşoare sâmbătă, începând cu ora 16. Data disputării au fost, însă, modificată în cursul zilei de marţi, jocul urmând să se desfăşoare duminică, tot de la ora 16. Nu este prima dată când are loc o astfel de modificare cu doar câteva zile înainte de disputarea unui joc al Zalăului, iar managerul Gheorghe Tadici consideră că asemenea schimbări dau peste cap tot programul de pregătire al unei echipe.
„Fiecare echipă are un ciclu săptămânal de pregătire, iar noi a trebuit să-l modificăm după ce am aflat că s-a schimbat data disputării meciului cu Vâlcea. Am făcut rezervări la hotel, am anunţat firma care ne asigură transportul că meciul este sâmbătă, cum fusese programat iniţial, iar acum trebuie să schimbăm tot ce ţine de deplasare şi de cazare. Nimeni nu se gândeşte la astfel de lucruri, numai ne anunţă că meciul s-a modificat”, a afirmat Gheorghe Tadici.
HC Zalău vine după trei victorii consecutive, iar managerul formaţiei zălăuane spune că şi un punct ar fi mulţumitor pentru formaţia pe care o conduce.
„Este un meci dificil, fiindcă suntem la egalitate de puncte şi fiecare echipă vrea să obţină victoria. HCM Râmnicu Vâlcea are handbaliste cu mare experienţă, foste jucătoare de echipă naţională, iar o parte dintre componente sunt convocate şi acum în lotul lărgit. Clubul beneficiază şi de un buget consistent. Primăria alocă aproximativ 800.000 de euro, iar încă aproximativ 300.000 vin din mediul privat. Conducerea clubului a efectuat opt transferuri. Ne aşteaptă un meci dificil, dar sper ca fetele să dea dovadă de angajament şi de spirit de echipă. Numai în felul acesta putem emite pretenţii la un rezultat pozitiv. Ar fi excepţional pentru noi să obţinem două victorii din cele două meciuri rămase de jucat în acest an, dar ne-am mulţumi şi cu un punct la Vâlcea”, a mai precizat Tadici.
HC Zalău ocupă locul şapte în clasament înaintea disputei de la Vâlcea, în timp ce formaţia din Zăvoi se situează pe poziţia a patra, ambele echipe având 16 puncte acumulate.
Programul complet al etapei: Măgura Cisnădie – Danubius Galaţi, Unirea Slobozia – CSM Ploieşti, CSM Bistriţa – CSM Bucureşti, HCM Râmnicu Vâlcea – HC Zalău, Cetate Devatrans – HCM Roman şi Corona Braşov – SCM Craiova. S-a disputat în devans meciul dintre „U” Cluj şi HC Dunărea Brăila, câştigat de clujence cu scorul de 30 – 18.
Finanţator HC Zalău: Consiliul Judeţean Sălaj. Acţionari: Total AS, Ady Com, Inserco, Damco Press. Sponsor: Cento Group. Colaboratori: Multicom, Total AS, Avril, WestCompany, Hanul Drumeţilor, Cento Service, PMT4 Operation & Services Zalău, Brilliant Parc, Meseş Security, Tacon, Vidalis Holding, Meat Team Distribution. Parteneri media: Magazin Sălăjean, Sălăjeanul TV şi Accent Art.

One Thought to “Gheorghe Tadici: „Modificarea datei de disputare a meciurilor ne dă peste cap tot ciclul de pregătire””

  1. Vor cstiga la Valcea ,doar daca joaca la fel cum au jucat cu echipa din Craiova sau Cluj repriza intai… Daca joaca ca si cu Deva ,le scoate Valcea din sala!

Leave a Comment