Gheorghe Tadici, ales pentru a şaptea oară în Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal

Alexandru Dedu a fost ales pentru a doua oară consecutiv preşedintele Federaţiei Române de Handbal, câştigând lupta la un singur vot împotriva Narcisei Lecuşanu, vicecampioana mondială din 2005.

Handbalul românesc şi-a ales joi conducerea pentru următorii patru ani. Pentru funcţia de preşedinte au fost trei candidaturi: Alexandru Dedu, cel care a ocupat această funcţie şi în ultimii patru ani, Narcisa Lecuşanu şi Robert Licu, ultimii doi fiind, la fel ca primul, printre cei mai renumiţi foşti jucători de handbal.
Licu a ieşit primul din cărţi, acumulând doar 6 voturi, iar în turul doi au ajuns Alexandru Dedu, cu 99 de voturi şi Narcisa Lecuşanu, cu 94 de voturi. A urmat o luptă strânsă, mai ales că Licu afirmase că va merge cu fosta handbalistă. Potrivit celor prezenţi, o parte dintre oamenii lui Licu ar fi trădat, astfel că Dedu a câştigat un nou mandat pentru funcţia de preşedinte, însă la un singur vot diferenţă faţă de Narcisa Lecuşanu. Fostul pivot a adunat 100 de voturi, iar vicecampioana mondială din 2005, 99.
Dedu va lucra în următoriii patru ani cu vicepreşedinţii Steluţa Luca, fostă componentă a echipei naţionale de handbal a României şi fostul arbitru, Sorin Dinu.
„Dedu, ca orice om, a făcut şi lucruri bune şi mai puţin bune în mandatul anterior. Faptul că a ajuns să câştige lupta la diferenţă de un singur vot, ar trebui să-i dea de gândit şi să-şi îmbunătăţească substanţial modul de a gândi strategia handbalului românesc. În primul mandat, s-a ocupat mai mult de partea de marketing, iar în următorii patru ani, mi-aş dori să acorde mai multă atenţie handbalului juvenil, nu să se axeze doar pe vârful piramidei”, a declarat Gheorghe Tadici.
Managerul echipei HC Zalău se va afla în conducerea Federaţiei Române de Handbal şi în următorii patru ani, fiind la al şaptelea mandat ca membru în Consiliul de Administraţie. Tadici a fost cel mai votat membru de către alegători, având 124 de voturi, urmat de Mihai Bocan, care şi-a încheiat mandatul de secretar general al FRH.
„Am o mulţumire morală pentru faptul că am fost cel mai votat membru din Consiliul de Administraţie, lucru ce mi s-a mai întâmplat în urmă cu trei mandate. În afară de secretarul Mihai Bocan, nimeni nu a depăşit 75 de voturi. Sunt la al şaptelea mandat, iar ceilalţi membri sunt cel mult la al patrulea. Am încheiat şase mandate, iar dacă Dumnezeu îmi ajută, îl voi încheia şi pe al şaptelea, ceea ce înseamnă că vor fi 28 de ani în Consiliul de Administraţie al Federaţiei. Înseamnă că lumea mă apreciază şi am senzaţia că sunt mai apreciat la nivel naţional decât la nivel local. Sunt la final de carieră şi îi las pe cei din lumea handbalului să aprecieze ce am făcut bine şi ce am făcut rău pentru handbalul din România”, a mai afirmat Tadici.
Din Consiliul de Administraţie al FRH mai fac parte 12 membrii: Ali Nurhan, Gheorghe Bejinariu, Remus Drăgănescu, Claudiu Evi, Petru Ghervan, Daniel Kotecz, Veniamin Lupan, Doru Manea, Jean Mateescu, Vasile Pavel, Flaviu Sasaeac şi Alexandru Teutan.

sursa foto: prosport.ro

2 Thoughts to “Gheorghe Tadici, ales pentru a şaptea oară în Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal”

  1. suporter

    BRAVO Dle TADICI.! lasa carcotasi sa moara de ciuda, valoarea iese la suprafata ca undelemnul . Asadar 28 de ani la varf ? Mai este vreunul la fel de longeviv ? Si peste 40 de ani de performanta ? FELICITARI SINCERE !

  2. Anonim

    Prof. Marin ŞTEFAN (din spital): Bravo, Ghiță! Felicitări sincere! Aș putea vorbi mult pe această temă, cea a handbalului, mai ales cel juvenil. Acum nu pot…Să ai sănătate și succes în orice activitate! Doamne-ajută!? Cu drag și prietenie, Marin,

Leave a Comment