Gheorghe Guşet, un campion printre îngeri

Gheorghe Guşet fost câştigător în nenumărate competiţii, în 2008 a câştigat şi primul concurs cu moartea. De această dată, în lupta cu viaţa nu a mai fost câştigător. A fost mereu un tip căruia i-a plăcut să se ţină de cuvânt. Acum, nu a mai reuşit. „Uriaşul din Carpaţi” s-a stins din viaţă după ce, în decurs de trei zile a suferit două intervenţii chirurgicale pe cord deschis.

Se spune că legendele nu mor niciodată, iar Gheorghe Guşet a fost o legendă care va rămâne mereu în sufletele noastre, a celor care l-am cunoscut şi ne-am mândrit cu el în anii când reprezenta cu cinste România la diferite concursuri internaţionale, chiar şi la Jocurile Olimpice. „Uriaşul din Carpaţi”, cum era supranumit cel mai bun aruncător român de greutate din toate timpurile, s-a stins din viaţă luni dimineaţa, în jurul orei 2, la Institutul Inimii din Cluj Napoca.
„Acum câteva minute a pierdut bătălia cu viaţa. Se pare că Dumnezeu a avut alte planuri cu tine. Îţi mulţumesc pentru toţi cei 21 de ani petrecuţi împreună, pentru tot ce am realizat împreună în viaţă şi în sport! Ţi-am promis că voi fi lângă tine mereu si am fost până în ultimul moment al vieţii tale. Tu mi-ai promis înainte de operaţie ca te întorci la mine. E prima dată când nu te ţii de cuvânt. Te iubesc, aşa cum nu am iubit pe nimeni altcineva şi nimeni niciodată nu te va înlocui în inima mea!!! Drum lin dragostea mea. Dumnezeu să te odihnească în pace iubirea vieţii mele”, este mesajul postat pe Facebook de Lorena Boberschi, soţia şi antrenoarea fostului sportiv, la câteva minute după ce Guşet a pierdut lupta cu viaţa.


Două intervenţii chirurgicale în decurs de trei zile

Pentru Lorena Boberschi, cea care i-a fost alături lui Gheorghe Guşet până în ultimele clipe ale vieţii, ziua de 8 iunie va râmâne una dintre cele mai „negre” ale vieţii. Omul alături de care a trăit timp de 21 de ani s-a prăbuşit brusc şi dintr-o dată în timp ce se afla la o aniversare. A vedenit inert, iar soţia sa împreună cu un prieten au început să-l resusciteze. „Greul zălăuan” a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Zalău, unde a fost diagnosticat cu disecţie de aortă, fiind apoi transportat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca. A urmat o intervenţie chirurgicală ce a durat 12 ore, la finalul căreai, Guşet era conectat la o inimă artificială, era în comă indusă. Sâmbătă a urmat o nouă operaţie; medicii au încercat să-l readucă la viaţă, dar fără nicio şansă.

Descoperit la Cupa Văilor

Descoperit la Cupa Văilor, de către Lenuţa Puşcaş, profesoară în acea perioadă la Clubul Sportiv Şcolar Zalău, Gheorghe Guşet a ajuns în scurt timp sub comanda antrenorului Nicu Ionel Lăpuşan, cel care îl antrena la acea vreme şi pe Marcel Doru Ţârle, un alt sportiv emblematic pe care l-a avut Sălajul şi România.
Sub comanda antrenorului Lăpuşan, Guşet a activat timp de opt ani, până la Jocurile Olimpice de la Barcelona, din 1992, obţinând rezultate deosebite pe plan naţional şi internaţional.
„Am fost năucit în momentul aflării acestei veşti. Doru Agachi (antrenor atletism, n.r.), cu care am petrecut mult timp prin cantonamente, m-a anunţat. Vârsta pe care o avea nu prevestea o astfel de veste, chiar dacă suferise în 2008 acel transplant renal. Mi-aş fi dorit să-l mai văd mult timp printre sportivi şi printre oamenii de sport, pentru că a fost o legendă. Am lucrat cu el până în 1992, la Jocurile Olimpice de la Barcelona, după care s-a antrenat cu Dan Serafim, apoi cu Lorena Boberschi, care i-a fost alături şi în viaţa privată. Este o pierdere imensă pentru tot sportul din România. Sincere condoleanţe familiei îndoliate”, a afirmat Nicu Lăpuşan.

„Am stat cu Guşet mai mult decât cu mama”

Doi grei ai atletismului românesc, aşa pot fi intitulaţi zălăuanii Marcel Doru Ţârle şi Gheorghe Guşet. Cei doi au fost ani buni atât colegi de club, cât şi la lotul naţional. „Este vorba de o viaţă întreagă de sportiv. Am stat cu Ghiţă mai mult decât cu mama. Un coleg foarte bun din toate punctele de vedere. Nu ţin minte să ne fi certat vreodată”, declara Doru Ţârle într-un interviu acordat ziarului nostru în urmă cu cinci ani.
Miercuri va fi ziua în care Doru Ţârle îşi va conduce prietenul pe ultimul drum. „Multe valori din România ajung să fie ignorate atâta timp cât sunt în viaţă, aşa cum a fost şi Gheorghe Guşet, iar acum îl plângem cu toţii. Este păcat că nu avem grijă de astfel de oameni. Din punctul meu de vedere, Guşet merita mai mult decât un simplu post de antrenor la un club departamental. Sportul românesc pierde în aceste zile unul dintre cei mai mari campioni din toate timpurile. Să-ţi fie drumul lin, prieten drag”, a precizat Doru Ţârle.

„Visul său era să descopere un nou Guşet”

„Încă nu pot să îmi revin după această veste tristă. Este o mare pierde pentru sportul românesc, pentru noi, cei de la CSM şi pentru toţi cei care l-au cunoscut. A fost un om şi un sportiv deosebit. A deţinut toate recordurile începând de la nivel de juniori. A început cariera de antrenor, sperând că într-o zi va găsi un nou Guşet, pe care să-l formeze pentru marea performanţă. Din păcate, nu a mai apucat acest lucru. Dacă în 2008 a depăşit cu bine acel transplant renal, de această dată, nu a mai reuşit să scape. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, sunt cuvintele directorului de la CSM Zalău, Silviu Mureşan.

Mesaj din partea ministrului Tineretului şi Sportului

Printre cei care sunt alături de familia fostului aruncător de greutate şi a transmis un ultim omagiu celui care a fost Gheorghe Guşet se află şi ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Alexandru Dunca: „ministrul Marius Alexandru Dunca transmite sincere condoleanţe familiei multiplului campion balcanic la aruncarea greutăţii, Gheorghe Guşet!”.

A fost chemat la Hollywood de Arnold Schwarzenegger

Era o plăcere să stai în preajma „Uriaşului din Carpaţi”, iar cei care i-au fost ani la rând colegi la loturile naţionale încercau să fie cât mai mult alături de el în deplasări. Foarte mulţi atleţi doreau să se fotografieze cu Guşet, iar în 1992, la Jocurile Olimpice de la Barcelona, l-a impresionat chiar şi pe celebrul actor, Arnold Schwarzenegger, multiplu câştigător al concursului „Mister Olympia – cel mai important concurs de culturism profesionist. „Greul zălăuan” era într-o sală de forţă în Satul Olimpic, unde şi-a făcut apariţia şi Schwarzenegger. Acesta s-a dus direct spre Guşet, l-a întrebat cum şi cât de mult se pregăteşte în sala de forţă, iar la final i-a spus: „băiete, vino să mă cauţi ca să te duc la Hollywood”.

Premiat de preşedintele de la FC Zalău la Grand-Prix-ul de aruncări

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj, Federaţia Română de Atletism şi Clubul Sportiv Municipal Zalău, în parteneriat cu Primaria Zalău şi Consiliul Judeţean Sălaj au organizat în 2007 prima ediţie a Grand-Prix-ului de aruncări, intitulat „Gheorghe Guşet şi invitaţii”. Nume sonore din atletismul românesc au concurat pe Stadionul Municipal din Zalău, câştigătorii primind la final şi premii în bani, nu doar trofee, medalii şi diplome.
Printre cei care au ţinut să-l premieze pe Gheorghe Guşet a fost şi preşedintele de la FC Zalău, Ioan Morar, un apropiat al fostului aruncător de greutate.
„Nu pot să cred că Guşet nu mai este printre noi. A fost un om extraordinar, un sportiv exemplar. Prin dispariţia sa, sportul românesc va fi mult mai sărac. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, este mesajul preşedintelui de la FC Zalău.

În 2008 a fost câştigător în lupta cu moartea

2008 este anul în care au început problemele de sănătate pentru Gheorghe Guşet; a primit o veste tragică exact în ziua în care a împlinit 40 de ani. În urma unor analize efectuate, medicii au constatat că „Uriaşul din Carpaţi” suferă de insuficienţă renală, având urgentă nevoie de un transplant renal pentru a continua să trăiască. Operaţia efectuată la Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal din Cluj-Napoca a decurs bine.
Guşet a câştigat atunci cea mai importantă competiţie, însă problemele au reapărut în urmă cu câţiva ani, iar “greul” zălăuan a fost nevoit să “viziteze” tot mai des spitalele din Zalău şi Cluj-Napoca.

Rămas bun, Uriaşule

Ar fi mult prea mult să trecem în revistă toate performanţele obţinute de Guşet, am avea nevoie de pagini întregi, dar recordurile naţionale şi balcanice pe care le deţine, multiplele titluri naţionale şi balcanice, locul 5 obţinut în 2006 la Campionatul Mondial de la Moscova, care este cea mai bună performanţă din toate timpurile a unui aruncător român de greutate, precum şi prezenţele la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice nu vor putea fi şterse niciodată din istoria sportului românesc.
Gheorghe Guşet rămâne cel mai bun aruncător român de greutate din toate timpurile, iar în „Cartea de Aur” a Federaţiei Române de Atletism, „Uriaşul din Carpaţi” se află pe primul loc în clasamentul sportivilor cu cele mai multe prezenţe în competiţiile internaţionale.
Într-o dimineaţă de iunie, când altă dată îşi făcea planul de antrenamente înaintea marilor competiţii la care urma să participe, „Marele Guşet” a fost nevoit să închidă pentru totdeauna sectorul de aruncări unde s-a pregătit şi a concurat aproape 25 de ani.
Înmormântarea va avea loc miercuri, la ora 13, la Capela Cimitirului Ortodox din Zalău.
Rămas bun, Uriaşule. Dumnezeu să te odihnească în pace.

4 Thoughts to “Gheorghe Guşet, un campion printre îngeri”

  1. Anonim

    Dumnezeu sal odihneasca in pace sincere condoleante familiei

  2. Anonim

    Nu pot sa cred !Am fost colegi de liceu, deja incepem sa plecam?Dumnezeu sa-l odihneasca!

  3. Anonim

    Prof. Marin STEFAN: Sunt în Stațiunea Balneara Sovata, la tratament, unde am aflat despre plecarea lui Ghiță Guşet sus, in Cer, în dreapta Domnului. Prea repede, mult prea repede ne despărțim de un brav sportiv și om de mare caracter. În acest context, articolul este edificator. L- am cunoscut demult, am scris despre el și despre performanțele sale sportive. Acum, parcă nu mai am cuvinte… Pot doar să spun că-mi pare foarte rau de această plecare a lui si sa afirm că, ceea ce a făcut Ghiță Guşet pentru el, a dispărut odată cu el, dar ceea ce a făcut pentru zălăuani, pentru sălăjeni și pentru România, va rămâne pentru totdeauna!!! Sincere condoleanțe familiei! Bunul Dumnezeu să te odihnească în pace, dragă Ghiță! Cu mari regrete, Marin ŞTEFAN

  4. Anonim

    sincere condoleante familiei….

Leave a Comment