Final „de foc” pentru HC Zalău

Duminică, ora 11, Sala Sporturilor din Zalău

HC Zalău – SCM Craiova

Pentru a termina pe un loc de cupă europeană echipa zălăuană este obligată să câştige atât partida de duminică, cu SCM Craiova, cât şi cea din ultima etapă, tot de pe teren propriu, cu HC Dunărea Brăila. HC Zalău depinde şi de jocul celorlalte rezultate, fiindcă Oltchimul trebuie să învingă, în penultima etapă, în deplasare, formaţia brăileană.
HC Zalău va susţine duminică al treilea meci în decurs de o săptămână, după ce, duminica trecută a susţinut returul din semifinalele Cupei EHF, cu Metz Handball, iar miercuri a evoluat în Capitală, împotriva celor de la CSM Bucureşti.
Echipa zălăuană a pierdut jocul cu formaţia bucureşteană la o diferenţă de patru goluri, 22 – 26, după ce gazdele au avut un avans de şase goluri (8 – 2) după numai zece minute de joc. „Am început prost partida. Practic, meciul a început de la 8 – 2, cât era scorul în minutul zece. S-au făcut o serie de greşeli la transmiterea mingi, pe fondul unei apărări avansate a gazdelor. Adversarele au practicat şi un joc dur, lăsate fiind de arbitri, iar dacă nu vin, la timp şi sancţiunile disciplinare, e greu să faci faţă. Ele au fost şi mai proaspete decât noi, fiindcă nu au mai jucat un meci de două săptămâni. Echipa din Bucureşti a avut tot lotul valid, chiar dacă s-a spus altceva înaintea jocului, iar noi am avut patru jucătoare cu probleme de sănătate, dintre care, doar pe Czeczi am lăsat-o acasă”, ne-a declarat managerul Gheorghe Tadici.
Tehnicianul zălăuan consideră că pe final, echipa sa ar fi putut obţine chiar o victorie dacă Adrian Eremia, unul dintre cei doi arbitri, nu ar fi comis câteva erori de arbitraj. „Am avut două momente când am revenit la un gol şi puteam trece peste ele, dar au intervenit câteva greşeli de arbitraj, dar numai din partea unui arbitru. Au fost doi arbitri care au arbitrat după două regulamente diferite”, consideră Tadici.
Partida cu SCM Craiova este programată la ora 11, în Sala Sporturilor din Zalău. „Chiar dacă nu ocupă o poziţie prea bună în clasament, Craiova este o echipă ambiţioasă, cu jucătoare care au evoluat şi la Zalău, în trecut. Sunt convins că vor veni să demonstreze că au valoare şi vor juca cu ambiţie. Creiova are doi portari valoroşi şi o linie de nouă metri foarte bună. Noi vom încerca să ne mobilizăm cât mai bine şi să obţinem victoria. Dacă vom câştiga meciul cu echipa din Craiova, este posibil ca partida din ultima etapă, cu Brăila să fie una de „care pe care”, pentru un loc în cupele europene”, a mai spus Gheorghe Tadici.
Partida de duminică va fi obiciată de un cuplu feminin din Mureş, format din Alina Muntean şi Mirabela Turnean, iar preţul unui bilet la meci va fi de 5 lei.
Miercuri a avut loc şi o partidă disputată în devans, din cadrul etapei a XX-a, HC Dunărea Brăila impunându-se, pe teren propriu, cu scorul de 27 – 25, în faţa echipei Universitatea Jolidon Cluj.

Clasament:
1. Oltchim Rm. Vâlcea 16 16 0 0 517 – 369 32p
2. HCM Baia Mare 17 13 0 4 462 – 415 26p
3. HC Dunărea Brăila 18 10 1 7 447 – 438 21p
4. „U” Jolidon Cluj 18 9 2 7 510 – 502 20p
5. HC Zalău 17 8 2 7 413 – 389 18p
6. CSM Bucureşti 18 8 0 10 463 – 464 16p
7. ASC Corona Braşov 17 7 1 9 444 – 454 15p
8. HCM Roman 17 6 1 10 371 – 400 13p
9. CSM Ploieşti 17 4 3 10 393 – 455 11p
10. SCM Craiova 18 4 3 11 395 – 464 11p
11. HC Danubius Galaţi 17 3 1 13 396 – 461 7p

One Thought to “Final „de foc” pentru HC Zalău”

  1. Succes

    Analiza pertinenta si corecta ! Declaratie pem care nu o vedem in fituica de sport (asa zisa ) din Salaj, patronata de un hretard mental cu scleroza ireversibila , care scrie doar la comanda nasului ruginit de fiare vechi, Calinut e plecat demult, un agramat care se vede cand scrie el , dar fudul de inapoiat ce este ! Lasati-l in lumea lui si nu il mai bagati in seama pe dl Onicas, ca sufera rau cu etajul… Maine ia r scrie de sex simbolul Sucs la comanda si o anunta pe blonada de la drept , i bratele unuia din Baia Mare..

Leave a Comment