Finalul coşmarului: Atleta Simona Maxim revine după aproape trei ani de suspendare

Sportiva zălăuană va participa la finalul acestei săptămâni la Campionatul Naţional de Semimaraton, eveniment la care vor lua startul şi alţi atleţi din municipiu

Devenită una dintre cele mai valoroase atlete din România, zălăuanca Simona Maxim a primit în vara anului 2013 o veste cât se poate de dură. Sportiva a fost sancţionată de Agenţia Naţională Antidoping cu doi ani de suspendare după ce ar fi fost depistată pozitiv cu eritropoetină combinată. ANAD a acuzat-o pe atletă şi de faptul că s-a sustras de la recoltarea probei de urină, motiv pentru care a dispus majorarea suspendării la patru ani. Nemulţumită, sportiva şi-a angajat un avocat, făcându-se apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Instanţa de la Lausanne a admis în parte apelul sportivei, astfel că suspendarea Simonei Maxim a fost redusă la doi ani şi nouă luni.
Prima cursă oficială după această perioadă de suspendare va avea loc duminică, la Bucureşti, unde este programată finala Campionatului Naţional de Semimaraton.
„Perioada de suspendare a trecut foarte greu până la primirea deciziei de la TAS. După, am încearcat să mă adun, să uit ce s-a întâmplat şi să merg înainte. M-am antrenat la Zalău în toată această perioadă, am un băiat care mă ajută la antrenamente. Nu pot spune că mă aflu într-o formă foarte bună, deoarece am dureri la muşchii inghinali şi la talpa unui picior, dar voi încerca să fac o cursă cât mai bună”, ne-a declarat atleta.
În momentul în care ANAD a decis să o suspende pe sportivă, Simona Maxim era legitimată la clubul Steaua, însă, începând din acest an, atleta zălăuană va reprezenta Clubul Sportiv Municipal Craiova.
Clubul Sportiv Municipal Zalău va avea două reprezentante la Campionatul Naţional de Semimaraton, la startul cursei urmâd să se afle Paula Todoran şi Daniela Cîrlan, ambele fiind calificate la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.
„Mă simt într-o formă bună, însă, această cursă va fi una de verificare pentru mine. Nu am un obiectiv stabilit pentru acest concurs, dar nu ascund faptul că îmi doresc să-mi păstrez titlul de anul trecut”, a afirmat Paula Todoran.
Antrenoarea Danielei Cîrlan, Lorena Boberschi, susţine că sportiva sa nu a făcut pregătire specifică pentru cursa de duminică.
„Sunt foarte supărată deoarece, Daniela Cîrlan nu a primit până în prezent nicio susţinere, numai promisiuni. Vom merge la acest concurs fără o pregătire specifică fiindcă, în această perioadă, ne pregătim pentru cursa de maraton de la Jocurile Olimpice. Am început un nou program de pregătire”, susţine antrenoarea Boberschi.
„Naţionalele” de semimaraton sunt rezervate categoriilor seniori, tineret şi juniori I, iar la ultima categorie vor alerga şi atleţii Marian Cătălin, Claudiu Meleg şi Gruia Luca, aceştia reprezentând Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu Zalău”. Primii doi sunt antrenaţi de Teodor Bidian, iar ultimul este pregătit de Mirel Seişanu.

One Thought to “Finalul coşmarului: Atleta Simona Maxim revine după aproape trei ani de suspendare”

  1. Anonim

    Suspendările pentru dopaj ar trebui date pe viață. Poți fi o f. bună chelneriță, sau dansatoare la bară, din buric și din ce mai vrei. Sportivă a fost pînă s-a dopat. După aceea, niciodată!

Leave a Comment