FC Zalău, la prima victorie în campionat

Recolta Dorolţ – FC Zalău 0 – 1 (0 – 1)

FC Zalău a obţinut sâmbătă după-amiaza prima victorie în campionat, câştigând cu scorul de 1 – 0 meciul susţinut în deplasare, împotriva formaţiei Recolta Dorolţ, echipă situată pe ultima poziţie în Seria a V-a.
Dornici să „spele” eşecurile înregistrate în primele două etape din campionat, dar şi eliminarea din faza a III-a a Cupei României, jucătorii de la FC Zalău au început în forţă jocul de la Dorolţ, dominând clar prima parte a disputei cu formaţia sătmăreană. După trei ocazii clare la poarta gazdelor, „alb-albaştrii” au deschis scorul în minutul 31, prin Gabriel Coţi. Prima parte s-a jucat aproape numai în jumătatea de teren a gazdelor, doar intervenţiile salvatoare ale portarului Oşan făcând ca FC Zalău să aibă numai avantaj minim la pauză.
În partea secundă, jocul a devenit mai echilibrat, având şi sătmărenii câteva situaţii bune de a restabili egalitatea, în special în finalul partidei.
Dacă în prima parte s-a remarcat portarul gazdelor, în ultimele minute a venit rândul lui Băican să iasă în evidenţă. Goalkeeper-ul zălăuan a avut câteva intervenţii foarte bune, în special la lovitura liberă executată în ultima fază a meciului de Lauruk.
În urma celor trei puncte acumulate, formaţia zălăuană a urcat pe poziţia a XI-a în clasament, urmând ca vineri să întâlneasccă pe teren propriu FC Bistriţa.
Recolta Dorolţ: Oşan – Lauruk, Csik, Rebegea, Vincze D. (min. 35, Vincze L.), Şimon (min. 53, Moldovan), Mester, Ionescu, Bâgiu, Mureşan (min. 77, Jakkel), Pop (min. 64, Goţ). Antrenor: Mihai Sabău
FC Zalău: Claudiu Băican – Grigore Turda, Tonko Robert, Paul Mateciuc, Ionuţ Ţârlea, Florin Istrate (min. 84, Alberto Vălimăreanu), Cristian Bucur, Gabriel Coţi, Alexandru Maria (min. 42, Răzvan Meleg), Cristian Tăbîrţă (min. 59, Alexandru Pop) şi Marius Hosu. Antrenori: Constantin Olariu (principal) şi Cristian Oros (secund)

One Thought to “FC Zalău, la prima victorie în campionat”

  1. Anonim

    Bravo baieti felicitari pemtru victorie asa mai departe hai fc zalau victorie

Leave a Comment