FC Zalău, învinsă la scor în al patrulea amical al verii

Gruparea de la poalele Meseşului a pierdut cu 1 – 5 în faţa nou-promovatei în Liga a III-a, Unirea Jucu

Stagiul de pregătire din Staţiunea Borsec s-a încheiat cu un meci amical pentru FC Zalău, echipa pregătită de Vasile Jula şi Cristian Oros întâlnind sâmbătă dimineaţa, la Cluj, nou-promovata în Liga a III-a, Unirea Jucu.
Veniţi după şase zile de pregătire intensă, în care cei doi antrenori au pus bazele pe pregătirea fizică, jucătorii zălăuani nu au făcut faţă formaţiei din comuna Jucu, în faţa căreia au pierdut cu scorul de 1 – 5.
Prima parte a fost echilibrată, după cum o arată şi rezultatul înregistrat la pauză, 1 – 1. Gazdele au deschis scorul dintr-o lovitură de pedeapsă, iar pentru FC Zalău a restabilit egalitatea Codruţ Ardelean. Faza a pornit dintr-o lovitură liberă executată de Cosmin Sabou la care, jucătorul venit de la CS Barcău Nuşfalău a avut o reacţie foarte bună şi a trimis balonul cu capul în plasă.
La pauză, cei doi tehnicieni ai Zalăului i-au introdus şi pe ceilalţi jucători avuţi la dispoziţie, printre care s-au aflat şi Raul Stanciu şi Călin Pop, care nu au fost prezenţi în cantonamentul de la Borsec.
Pentru FC Zalău a fost al patrulea meci de pregătire din această vară, formaţia de la poalele Meseşului înregistrând un egal, 0 – 0 cu Olimpia Satu Mare şi trei înfrângeri: 1 – 2 cu Universitatea Cluj, 4 – 7 cu Olimpia Satu Mare şi 1 – 5 sâmbătă, cu Unirea Jucu.
FC Zalău: Cristian Man – Raul Silaghi, Cosmin Cosma, Vlad Negrean, Viorel Ionaşcu, Vlad Lung, Mihai Bode, Cosmin Sabou, Daniel Supuran, Alexandru Pop şi Codruţ Ardelean. Au mai evoluat: Claudiu Chiş – Cătălin Dinu, Gabriel Ţiriac, Sebastian Moroti, Cătălin Lazăr, Mihai Cherecheş, Raul Stanciu şi Pop Călin. Antrenori: Vasile Jula şi Cristian Oros

3 Thoughts to “FC Zalău, învinsă la scor în al patrulea amical al verii”

  1. Andrei

    sunteti niste mincinosi…si vreti sa va scoateti echipa,a fost 2-1 la pauza ultimul gol marcandu-l un tanar de 17 ani,ghinda attila,eu spun sa mai va itneresati

  2. @andrei

    Lasa ca scrie mai documentat sclerozatii de la Sportul Sj , cititi acolo toti care vreti dezinformari de agramati notorii sau pe facebookul trimis de ei si notand ca nr impresionant de prietenii ai lor de scleroza .. Ne lasati ???? Nu avem timp de naivitatile voastre . La Scleroza sport salajan cu voi …

  3. Anonim

    la sortul sclerozat s-au adunat toti analfabetii

Leave a Comment