Evoluţia echipelor Remat Zalău şi FC Zalău, analizată în şedinţă de Consiliu Local

Activitatea şi rezultatele înregistrate de echipa de volei, Remat Zalău, respectiv clubul de fotbal, FC Zalău, vor fi analizate luni, în cadrul şedinţei de Consiliu Local, programată la ora 14.

Pentru echipa masculină de volei, sezonul s-a încheiat la finalul lunii aprilie, Remat Zalău câştigând medaliile de bronz în Divizia A1, iar în finala Cupei României, unde a ajuns până în faza finală, a pierdut cu scorul de 0 – 3 duelul cu Tomis Constanţa.
Dacă echipa de volei, a salvat sezonul, într-o anumită măsură, pe ultima sută de metri, deşi toată lumea spera la câştigarea medaliilor de argint, la FC Zalău nu se doreşte performanţă, cu adevărat, nici după cinci ani de la promovare. A trebuit să treacă cinci sezoane de la promovarea în Liga a III-a ca cei din conducerea clubului să-şi dea seama că echipa trebuie întinerită, iar despre promovare se va putea vorbi abia peste trei, chiar patru ani, potrivit preşedintelui Ioan Morar. Mai exact, FC Zalău îşi doreşte promovarea în Liga a II-a abia după opt, chiar nouă ani de la accederea în eşalonul trei al fotbalului românesc.
Tot în cadrul şedinţei de luni se va discuta despre un proiect de hotărâre privind acordarea de sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Zalău, pe anul 2013, structurilor sportive de drept public şi privat care iniţiază şi organizează programe, proiecte şi acţiuni sportive de utilitate publică.

One Thought to “Evoluţia echipelor Remat Zalău şi FC Zalău, analizată în şedinţă de Consiliu Local”

  1. Anonim

    demitetil pe pasca nu poate sta pina la infinitiv la fc zalau

Leave a Comment