Cristina Nica, noua extremă a echipei HC Zalău

În ziua în care a început pregătirile pentru noul sezon al Ligii Naţionale, HC Zalău a reuşit să mai transfere o jucătoare, a cincea din această vară. Managerul Gheorghe Tadici a ajuns marţi seara la un acord cu handbalista în vârstă de 28 de ani, Cristina Nica, jucătoare ce a evoluat ultima dată în Divizia A, la CSM Cetate Devatrans.
„Cristina Nica este o jucătoare cu mari calităţi, care poate evolua atât extremă dreapta, cât şi pe partea stângă. Este o handbalistă pe care mi-o doresc de trei ani la echipă, dar nu am transferat-o până acum din diverse motive. Sunt convins că venirea ei va aduce un plus în jocul echipei noastre”, ne-a declarat Gheorghe Tadici.
Jucătoarea a ajuns marţi seara la Zalău, urmând să fie prezentă la antrenamentul de miercuri dimineaţa.
Cristina Nica este originară din Bucureşti, unde a şi început handbalul. Prima echipă de senioare pentru care a evoluat este CSM Ploieşti, unde a activat timp de şapte ani. A ajuns apoi la Unirea Slobozia, formaţie cu care a promovat pe prima scenă a handbalului românesc, iar în vara anului trecut s-a transferat la CSM Cetate Deva, echipă ce a ratat în acest an promovarea în Liga Naţională.
Aşa cum a afirmat zilele trecute, Gheorghe Tadici mai doreşte să achiziţioneze o jucătoare până la plecarea în cantonamentul de la Cheile Grădiştei, programată luni, 18 iulie. Antrenorul zălăuan nu a dorit să dezvăluie numele handbalistei, deşi cele două parţi au ajuns la o înţelegere, însă a precizat că aceasta va fi prezentă la antrenamentul de joi seara.
Chiar dacă a transferat-o deja pe Paula Vişan pe postul de portar, managerul grupării zălăuane poartă tratative cu un portar de echipă naţională, şansele fiind destul de mari ca cele două părţi să ajungă la un numitor comun.

3 Thoughts to “Cristina Nica, noua extremă a echipei HC Zalău”

  1. Anonim

    Vine un portar de echipa nationala? Ungureanu si Dedu au angajamente ferme, mai ramane Ionica Munteanu!

  2. Costin

    depinde de ce nationala este vorba,poate fi under20,nu doar cea de senioare

  3. A fost in trecutul apropiat probabil la nationala! Poate e din strainatate,chiar daca nu prea cred. Sa vedem vineri cine apare la antrenament,dacs nu ne anunta cumva azi ,sportul salajan cu ” exclusiv”…copy p.…

Leave a Comment