Consiliul Local Zalău suplimentează cu 600.000 de lei bugetul echipei de volei

Bani „fără număr” pentru CS Volei Municipal Zalău, care, pe lângă bugetul aprobat la începutul anului, de 2,8 milioane de lei, va mai beneficia până la finalul lunii decembrie de 600.000 de lei, au decis, luni, consilierii locali.

În ciuda faptului că a dispus de aproape 3 milioane de lei, clubul de volei a cheltuit până în prezent peste 2,4 milioane şi întregistrează datorii de peste 250.000 de lei către diferiţi furnizori, către bugetul statului, dar şi către jucători.
Consiliul Local Zalău, care este principalul finanţator, şi-a achitat integral suma către clubul de volei, peste 2,1 milioane de lei, în timp ce Consiliul Judeţean a alocat până în prezent 80 la sută din totalul de 80.000 de lei. SC Driling Equipment, firma care a preluat o parte din acţiuni după retragerea fostului sponsor, Remat Invest, a achitat doar 42 la sută din totalul de 38.950 de lei.
În aceste condiţii, clubul de volei ar rămâne cu un buget de puţin peste 140.000 lei după ce şi-ar achita datoriile, buget insuficient, având în vedere că formaţia zălăuană este angrenată şi în cupele europene.
Din cei 600.000 de lei primiţi de la bugetul local, vor fi achitate cheltuielile de transport, cazare şi masă la meciurile rămase de disputat, salariile pe trimestrul al IV-lea, precum şi restanţele pe trimestrul al III-lea.
Tot în şedinţa Consiliului Local de luni a fost aprobată majorarea bugetului clubului FC Zalău cu 70.000 de lei. Din bugetul total al clubului, în valoare de peste 700.000 de lei, până la data de 30 septembrie s-au cheltuit peste 550.000 de lei, iar conducerea grupării susţine că sumele rămase nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile rămase până la finalul anului. Tot la finalul lunii septembrie, s-a constatat faptul că există datorii către bugetul statului, către diferiţi furnizori, dar şi către angajaţii clubului, în valoare totală de peste 73.000 de lei.

2 Thoughts to “Consiliul Local Zalău suplimentează cu 600.000 de lei bugetul echipei de volei”

  1. cetatean

    Daca asta e principal problema a Zalaului inseamna ca ori suntem la administratia locala SUPER PLUS sau administratia s-a erodat la devla!Pentru devla consultati Dex-ul.

  2. Mare eroare

    Asta este . Uitati-va cine conduce aceste cluburi si va minunati . oamenii fara nici o tangenta cu fenomenul sportiv . Doar cu cel financiar de unde isi trag partea ? Urat ! Zici Morar si Potrvita si ajunge .. Aici a ajuns sportul de performanta din urbea mica a Zalaului .. Mare eroare !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Leave a Comment