Consiliul Judeţean mai darnic cu echipa de handbal

Consiliul Judeţean şi-a propus să aloce în acest an peste 2,2 milioane de lei echipei HC Zalău. În cazul în care proiectul de buget al judeţului va primi votul consilierilor sălăjeni, clubul zălăuan va primi cu 300.000 de lei mai mult decât anul trecut, când în conturile echipei au fost viraţi 1,9 milioane de lei. „La fel ca în anii trecuţi, Consiliul Judeţean susţine în proporţie de 98 la sută activitatea clubului de handbal. Cred că prin rezultatele înregistrate în ultimii ani atât pe plan naţional, cât şi internaţional, am reuşit să-i convingem pe consilierii judeţeni să susţină, în continuare, echipa de handbal. Anul trecut am jucat o finală de cupă europeană, ceea ce, la nivel de cluburi, în România doar Vâlcea a mai reuşit, al cărei buget este mult mai mare decât al nostru. Foarte probabil, în acest an vom juca o semifinală şi, de ce nu, poate chiar o nouă finală. Am obţinut performanţe deosebite atât pentru judeţ, cât şi pentru municipiu. Nu putem decât să mulţumim consilierilor judeţeni, în special preşedintelui Tiberiu Marc şi vicepreşedintelui Csoka Tiberiu”, ne-a declarat Gheorghe Tadici.

Managerul zălăuan crede că suma propusă a fost majorată din cauza costurilor mari din cupele europene. „În acest an, am trecut deja de două tururi şi, foarte probabil, vom trece şi de faza sferturilor de finală. În funcţie de delegările arbitrilor şi de zonele din care provin echipele adverse, doar pentru jocurile europene este nevoie de aproximativ 50.000 de euro”.
Pentru echipa de volei, unde Consiliul Judeţean deţine doar 4 la sută din acţiuni, instituţia condusă de Tiberiu Marc a propus suma de 80.000 de lei.

2 Thoughts to “Consiliul Judeţean mai darnic cu echipa de handbal”

  1. Vlasin

    Merita toti banii. E singura echipa care anul tercut a jucat o finala de cupa europeana din Romania , la sporturi de echipa . Anul asta semifinala e foarte aproape. normal si costurile de organizare sunt mari !”Obrazul subtire cu cheltuiala se tine „” Si totusi la buget e undeva pe locul 8-9 in liga nationala de handbal !

  2. volei

    Daca tot va comparati cu Valcea, nu cumva sa aveti si soarta lor !!!

Leave a Comment