Consecinţele unui management defectuos

După mai multe încercări eşuate, FC Zalău a reuşit să promoveze în Liga a III-a, în vara anului 2008, iar iubitorii fotbalului zălăuan începeau să viseze chiar la ceva mai mult. De altfel, chiar şi preşedintele Ioan Morar a precizat, la scurt timp după promovare, că FC Zalău va încerca, într-un timp cât mai scurt, să acceadă în Liga a II-a.

Din păcate, au trecut cinci sezoane în care FC Zalău nu a avut niciun obiectiv clar. La început, preşedintele Ioan Morar a precizat că, fără un sprijin consistent din partea autorităţilor locale, nu se pot emite pretenţii la promovarea în Liga a II-a. Primăria şi Consiliul Local au înţeles rapid mesajul oficialului zălăuan şi au aprobat un buget consistent pentru echipa fanion a oraşului. La un moment dat, clubul zălăuan dispunea un buget de peste 80.000 de lei, dar situaţia tot nu s-a schimbat în bine. S-a discutat, la un moment dat, de întinerirea echipei, dar antrenorii şi conducerea şi-au dat seama că este imposibil de alcătuit o echipă competitivă în Liga a III-a doar cu jucători din propria pepinieră. S-au adus, în continuare, şi jucători din afara judeţului, dar fără a se stabili un obiectiv clar. Banii publici s-au dus, iar echipa a rămas tot în al treilea eşalon, ceea ce ar trebui să le dea de gândit celor care deţin majoritatea acţiunilor acestui club.
Nu putem vorbi decât de un management defectuos, din moment ce, în cei cinci ani de Liga a III-a s-au cheltuit 300.000 de lei din banul public, fără a reuşi nicio performanţă notabilă. Au existat şi există o serie de grupe de copii şi juniori, dar nu putem vorbi de niciun jucător promovat în Liga I sau, măcar în Liga a II-a. Putem vorbi însă de faptul că, juniorii republicani de la FC Zalău sunt foarte aproape de a retrograda din Campionatul Naţional, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată la acest club. Cine răspunde oare pentru aceste insuccese? Cine va avea curajul şi demnitatea de a ieşi în faţă şi a spune răspicat: „Da, am aplicat un management greşit şi măcar acum, în ceasul al nouălea, trebuie să schimbăm în totalitate strategia acestui club”.
Cu riscul de a fi acuzat de subiectivism, deşi nu cred că este cazul, consider că acest club a „defilat” suficient în Liga a III-a, fără a fi luat nimeni la răspundere. Dacă se adevereşte că antrenorul este principalul vinovat, să plece. Dacă se va stabili că managementul aplicat în toţi aceşti ani a fost unul defectuos, înseamnă că cei care au condus până acum acest club, ar trebui să lase locul altora. Scuze se vor găsi în orice moment, dar, înainte de toate, trebuie privită realitatea, chiar dacă uneori este dureros să accepţi adevărul.
Cuvintele noastre nu ar trebui să rănescă, ci ar trebui să îi trezească la realitate pe cei care au drămăluit, ani la rând, banii statului şi care, acum, după cinci ani, spun că îşi doresc să întinerească echipa şi să promoveze în Liga a II-a abia peste alţi trei, chiar patru ani.
Nu ne dorim nimic altceva decât o echipă în Liga a II-a, ceea ce acest oraş şi judeţ merită pe deplin.

5 Thoughts to “Consecinţele unui management defectuos”

  1. ?

    la furat bani publici cred ca echipa asta e in liga a I-a chiar pe primele locuri!!!

  2. gica H

    nu va suparati dar cred ca este mai bine sa desfintati echipa si dati banii aia pentru drumuri in oras ,lumea o sa fie mai multumita si nu o sa regrete nimeni armatura, pardon F.C Zalau

  3. Anonim

    eu zic sa se imparta banii la sporturile individuale si o sa le spun in ordine alfabetica nu neaparat in ordinea in care ar trebui impartiti: atletism, karate, lupte, tenis de masa

  4. Anonim

    pai nu pot sa-i imparta la alte ramuri ca de acolo nup pot sa-si faca parte edilii publici…

  5. Zalau

    eu zic sa plece Moraru pentru ca nu a demonstrat in toti acesti ani ca doreste sa promoveze ba dinpotriva tote aceste scandaluri le provoca pentru a-si ascunde incompetenta a promovat in liga 3 dupa doua meciuri de baraj pierdute cu ajutorul unui Salajan care locuieste in CLUJ la dat pe Pasca afara ca doreste sa promoveze dar rezultate nu au fost ba dinpotriva in schimb Pasca a plecat la SILVANIA unde a fost antrenor cu rezultate forte bune in liga 2 si la convins sa se intoarca la Zalau pentru a nu retrogada din liga3

Leave a Comment