Caz de Covid-19 la echipa a doua de volei a Zalăului

După un început perfect de an, cu două victorii în primul turneu, Volei Club Zalău nu s-a putut prezenta la al doilea turneu din actualul sezon, unul dintre componenţii echipei conduse de Gabriel Terheş fiind depistat pozitiv la ultimul test RT-PCR.
Formaţia ce reprezintă municipiul în Divizia A2 Vest a învins la primul turneu, desfăşurat la începutul lunii februarie, 3 – 1 CSS CNE Lapi Dej, chiar pe terenul acesteia, obţinând apoi o victorie la „masa verde” în faţa celor de la CS Oţelul Roşu.
A urmat turneul programat la finalul săptămânii trecute, tot la Dej, dar Zalăul a anunţat că nu poate participa din cauza faptului că unul din cei 11 jucători a fost confirmat cu Covid-19 la testul dinaintea turneului. Nici cei de la Oţelul Roşu nu s-au prezentat, aceştia având cinci cazuri de Covid-19 confirmate.
„Avem un caz de Covid-19 confirmat, unul dintre juniorii cu dublă legitimare la CSS Zalău. Nu puteam să riscăm şi să ne prezentăm la turneu, fiindcă este vorba şi despre ceilalţi jucători. Am preferat să pierdem cu 3 – 0 decât să fi complicat lucrurile, chiar dacă, în prima fază, Federaţia intenţiona să amâne turneul. Vom reface testul, iar dacă nu vor exista noi cazuri, vom reîncepe pregătirile”, ne-a declarat conducătorul echipei, Gabriel Terheş.
Având în vedere absenţa echipelor Volei Club Zalău şi CS Oţelul Roşu la turneul de la Dej, atât formaţia zălăuană, cât şi cea din judeţul Caraş-Severin pierd cu 0 – 3 atât partida cu CSS LAPI Dej, cât şi cea cu CSM Suceava.
„Să știți că nu ne bucură acest deznodământ. După aproape un an de pauză, pentru noi cel mai bine ar fi fost să disputăm cât mai multe meciuri în această perioadă. Băieții s-au antrenat foarte bine și abia așteptau acest turneu, iar când i-am anunțat că nu se mai face deplasarea la Dej au rămas foarte dezamăgiți. Din păcate, astea sunt timpurile pe care le trăim, nu avem ce face. Acum au pățit-o cei de la Oțelu Roșu și Zalău, iar poate data viitoare o să fim noi în situația aceasta, n-avem de unde să știm ce ne rezervă viitorul”, a declarat pentru monitorulsv.ro antrenorul sucevenilor, Tudor Orăşanu.
Următorul turneu şi ultimul al primei faze este programat în perioada 26 – 28 febriarie, la Arad, unde se vor întâlni CS Pro Volei Arad, Volei Club Zalău, CSM Suceava şi CS Oţelul Roşu.

 

 

One Thought to “Caz de Covid-19 la echipa a doua de volei a Zalăului”

  1. Anonim

    Covid 19 este si la echipa U Cluj care a fost prezenta la turneul de la Zalau

Leave a Comment