Campioana Sălajului va susţine barajul pentru promovarea în Liga a III-a în luna iunie

Luptă acerbă în Liga a IV-a de fotbal pentru desemnarea campioanei judeţene. Sportul Şimleu şi Rapid Jibou au cele mai mari şanse să devină câştigătoarea campionatului în judeţul Sălaj şi să se alăture formaţiei SCM Zalău, reprezentanta judeţului în eşalonul trei.

Recent, Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat regulamentul privind organizarea jocurilor de baraj pentru promovarea în Liga a III-a, acestea urmând să se desfăşoare în dublă manşă. FRF va organiza în luna februarie şi tragerea la sorţi a partidelor de baraj, prima manşă urmând să se desfăşoare în 13 iunie, de la ora 18:00, iar returul, în 20 iunie, de la ora 17:30. Viitoarea campioană a Sălajului ar putea avea adversare din judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare sau Bihor, cel mai accesibil părând a fi un adversar din Bistriţa-Năsăud.

Unirea Mirşid, campioana ediţiei trecute în Liga a IV-a Sălaj, a întâlnit la barajul pentru promovare campioana judeţului Maramureş, Viitorul Ulmeni, reuşind să promoveze în Liga a III-a, ca mai apoi să cedeze locul celor de la SCM Zalău.

Sportul Şimleu ocupă prima poziţie în Liga a IV-a Sălaj, la egalitate de puncte cu ocupanta locului secund, Rapid Jibou, în timp ce poziţia a treia este ocupată de Dumbrava Gâlgău, cu 27 de puncte. Conducerile ambele formaţii îşi doresc să acceadă în al treilea eşalon, cu atât mai mult cu cât edilii celor două oraşe par dispuşi să susţină activitatea unei echipe de Liga a III-a.

 

 

One Thought to “Campioana Sălajului va susţine barajul pentru promovarea în Liga a III-a în luna iunie”

  1. Anonim

    cate din aceste echipe se finateaza din bani publici si cate din bani private !
    de se arunca bani public ope aceste echipe fara nici un rezultat, la meciurile lor sunt mai putini spectator decat cei platit sa fuinctioneze acle echipe !!
    de ce primariile si consiliile judetene nu finateaza sportul de masa, la copii in special ! sa nu mai trebuieasca sa dai cate 100-300 de lei pe luna pt ca si copilul tau sa faca un sport

Leave a Comment