Călin Marincaş, prezent la Stagiul de Iarnă al Federaţiei Române de Karate Tradiţional

Federaţia Română de Karate Tradiţional (FRKT) a organizat în perioada 14 – 17 ianuarie un stagiu de karate la Poiana Braşov, la care au fost invitaţi toţi instructorii şi antrenorii cluburilor afiliate la FRKT. Printre participanţii la eveniment s-a aflat şi Călin Marincaş, antrenorul clubului CS Terra Kid Zalău.
„A fost o participare numeroasă şi a fost o onoare pentru noi să-l avem alături pe Sensei Vladimir Iorga (9 DAN), preşedintele Federaţiei Europene de Karate Tradiţional. La antrenamentele de karate s-a pus baza atât pe pregătirea fizică, cât şi pe cea tehnico-tactică”, ne-a dezvăluit Călin Marincaş.
La stagiul de la Poiana Braşov au fost prezenţi şi câţiva membri ai Agenţiei Naţionale Anti-Doping, care au vorbit despre dopajul în sport, dar şi despre nutriţie, având în vedere că Vladimir Iorga este şi medic.
Stagiul s-a încheiat cu Aduanarea Generală a Federaţiei Române de Karate Tradiţional, în cadrul căreia au fost eliberate licenţele anuale pentru antrenori şi instructori.
Prima competiţie oficială din acest an pentru sportivii de la Terra Kid Zalău este programată în perioada 19 – 21 februarie, la Reşiţa, unde va avea loc faza zonală a Campionatului Naţional de Karate Tradiţional.
La finalul anului trecut a avut loc o nouă ediţie a Campionatului Mondial de Karate Tradiţional unde, delegaţia României a ocupat locul I pe naţiuni. Dintre sportivii de la CS Terra Kid Zalău, cele mai bune rezultate le-a avut Iulia Cliţan, care a devenit cvadruplă campioană mondială.

One Thought to “Călin Marincaş, prezent la Stagiul de Iarnă al Federaţiei Române de Karate Tradiţional”

  1. Anonim

    PAUL MAGHIU NU MERGE LA PERFECTIONARI?

Leave a Comment