Aur şi argint pentru pugiliştii de la CSM Zalău la „Naţionalele” de la Arad

Ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Box pentru cadeţi s-a desfăşurat la Arad, eveniment la care s-au prezentat 147 de sportivi. Clubul Sportiv Municipal Zalău a participat cu o delegaţie alcătuită din 8 sportivi, iar doi dintre ei s-au întors acasă cu medalii.

Răzvan Paul Cristea, un pugilist din Zalău,  a boxat la categoria +90 de kilograme, având un parcurs fără greşeală. După patru meciuri câştigate, din care două înainte de limită, sportivul pregătit de Ioan Dragoş şi Adrian Popuţea a devenit campion naţional, fiind a treia medalie de aur din acest an pentru secţia de box de la CSM Zalău.

A doua medalie, cea de argint, a fost obţinută de Antonio Traian, un copil ce provine din localitatea Lupoaia – comuna Creaca, ce a boxat la categoria 80 de kilograme. Chiar dacă talia nu îl ajută foarte mult, antrenorul Adrian Popuţea a declarat că Antonio are o ambiţie foarte mare când urcă în ring.

„Chiar dacă obiectivul personal a fost câştigarea a trei medalii, sunt mulţumit de rezultatele obţinute. Îi felicit pe toţi sportivii cu care am participat, în special pe cei doi medaliaţi. Am convingerea că cinci din cei opt cu care am participat în acest an la Naţionalele de cadeţi vor obţine medalii la Naţionalele de juniori din 2021”, a declarat antrenorul Adrian Popuţea.

12 medalii a obţinut în acest an secţia de box de la CSM Zalău, dintre care, trei de aur.

Ceilalţi pugilişti de la CSM Zalău care au participat la Campionatul Naţional de la Arad sunt Rareş Grama (cat. 54 kg.), Vlad Pop (cat. 54 kg.), Mihaly Eduard (cat. 56 kg.), Cristian Balint (cat. 59 kg.), Mario Opriş (cat. 76 kg.) şi Cătălin Pastor (cat. +91 kg.).

One Thought to “Aur şi argint pentru pugiliştii de la CSM Zalău la „Naţionalele” de la Arad”

  1. Anonim

    Jimmy nu e in poza ? ala candidatul independent ?

Leave a Comment