Atleţii de la CSS Zalău, fără rezultate deosebite la prima etapă a Campionatului Naţional

Sala de Atletism din incinta Complexului Sportiv „Lia Manoliu” din Bucureşti a fost la finele săptămânii trecute gazda primei etape din cadrul Campionatului Naţional de Atletism organizat în sală şi rezervat juniorilor I, tineretului şi seniorilor.
269 de atleţi au participat la evenimentul din Capitală, printre ei şi sportivi de la CSS Zalău. Cel mai bun rezultat a fost obţinut de Robert Parge, sportiv pregătit de Nelian Ianchiş, care s-a clasat pe locul trei în proba de 400 de metri, cu timpul de 51 de secunde şi 71 de sutimi. Acesta a luat startul şi în proba de 60 de metri plat, la finalul căreia s-a situat pe locul 11. A avut, însă, un rezultat mai bun la săritura în lungime, clasându-se pe locul şase la juniori I.
Raul Crecan, tot un sportiv pregătit de Nelian Ianchiş, s-a situat pe locul şase în cursa de 800 de metri, iar la 1.500 de metri s-a clasat pe un modest loc 11.
Andrei Oneş, un alt atlet de la CSS Zalău, s-a situat pe locul 12 în proba de 3.000 şi pe locul 21 în cursa de 1.500 de metri.
La juniori I, Florin Matei, sportiv pregătit de Monel Sabou, a concurat în proba de aruncare a greutăţii. Deşi este încă junior II, acesta a reuşit să ocupe locul cinci, cu o aruncare ce a măsurat zece metri şi 30 de centimetri.
La finalul acestei săptămâni este programată prima etapă a Campionatului Naţional de Atletism organizat în sală, rezervat juniorilor II şi III.

One Thought to “Atleţii de la CSS Zalău, fără rezultate deosebite la prima etapă a Campionatului Naţional”

  1. atletism

    Felicitari!
    Bun baiatul la 400 de metri. Pacat ca nu are o pista de atletism unde sa se antreneze.
    Mult succes mai departe!

Leave a Comment