“Am fost o echipă lipsită de motivaţie”

Dezamăgit de rezultatul înregistrat la finalul partidei dintre HC Zalău şi “U” Jolidon Cluj, 22 – 24, Gheorghe Tadici, nu a ezitat să-şi critice jucătoarele pentru evoluţia modestă pe care au avut-o. Acesta părea cel mai deranjat de faptul că Mihaela Senocico a reuşit să înscrie foarte uşor de lângă apărătorii centrali, Beşe şi Pintea. “Cel mai trist este faptul că ne-au bătut trei jucătoare, Senocico, Tivadar şi Chintoan, pentru care am făcut toată săptămâna o pregătire specifică. Cu jucătoare care scapă mingea şi dau şapte pase la intercepţie este greu să opui rezistenţă. Jumătate din golurile care le-am primit au fost pe contraatac. Până în repriza a doua, când a început să-şi intre în “mână” Inculeţ, am primit zece goluri pe greşeli de portar. Ce poţi să mai spui când vine Senocico şi marchează cum vrea şi când vrea dintre doi apărători centrali cum sunt Beşe şi Pintea? Pe extreme, doar Pop a mai mişcat ceva. Am fost o echipă lipsită de motivaţie, care nu a avut dinamică de braţe şi picioare nici în atac, nici în apărare. Nu pot spune că arbitrajul a influenţat rezultatul final, dar, cel puţin de cinci ori, arbitrii nu au fluierat paşi nici la Tivadar, nici la Senocico. Au mai fost vreo două, trei eliminări care nu s-au dat, în schimb, la noi, a fost “farmacie”, a precizat managerul Gheorghe Tadici.

7 Thoughts to ““Am fost o echipă lipsită de motivaţie””

  1. Anonim

    vrajeala a la tadici.

  2. Anonim

    Cind se cistiga meciul sunt meritele lui Tadici iar cind se pierde un meci fetele sunt de vina,oare asa sa fie???????

  3. ionel

    dar banii foarte multi care se cheltuie cu voi din bugetul local nu sunt o motivatie?

  4. Vasile Nicora

    Dar cand au jucat semifinala si finala de cupa EHF , nu au cheltuit banii. Voi vreti la Zalau totul la preturi de sub 50% ce se practica pe piat ? Doar pt ca Tadici stie sa promoveze si sa creasca tinere ? Nu baieti , multi ar dori sa aiba asemenea antrenor si echipa in orasele lor . Inclusiv clujul , dar cu aceeasi bani, nu cu salarii de 3000 de euro ! Asa e simplu. Tot la fel cativa neaveniti si pierde vara comenteaza in fituica de sport salajana , aiurea ceva despre presedintele Marc , care sustine handbalul. Oameni de nimic de la aceeasi fituica scriu si impotriva lui , doar pt ca Tadici nu-i baga in seama de vreo 2-3 ani , si nu pot scrie nici o declaratie a lui , decat copy-paste ! Neispraviti se gasesc peste tot ! Sa moara de ciuda anonimi cum sunt si in viata sociala !!!!

  5. coco

    pt. Vasile Nicora : Cum sa nu, si cand au jucat semifinala cupei EHF s-au cheltuit bani. Doar am platit ceva de au acceptat toti adversarii sa jucam ambele manse la Zalau !!! Cum am jucat pe bune, cu rusoaicele, s-a vazut, ne-au batut de 2 ori.

  6. Vasile Nicora

    @ Coco stai la volei ca oricum NU te pricepi ! Nici o echipa din Salaj si chiar din Romania , nu facea si nu va face rezultatele Zalaului cu acesti banii si nici pe Tadici nu o sa-l egaleze la rezultatele ce le are in palmares nici un antrenor , in urmatorii 25 de ani . Vom trai si vom vedea . Zalaul nu merita aceasta echipa si antrenor . Alaturi de Tadici mai sunt 3-4 oamenii care au merite. Unul din ei este fara discutie Marc Tiberiu chiar daca va roade rau . Invidia va topeste anonimilor !

  7. b

    auzi ma Vasile esti lingaul lui tadici duten mata crezi ca daca ti-ai scris numele esti tare

Leave a Comment