Aceasta este adevărata valoare? Paula Todoran, locul 101 la maratonul de la Rio. Abandon pentru Daniela Cîrlan

Paula Todoran şi Daniela Cîrlan, atlete legitimate la Clubul Sportiv Municipal Zalău, singurele reprezentante ale României în proba de maraton din cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, au avut evoluţii modeste în cursa desfăşurată duminică.
Deşi a avut o primă jumătate de an reuşită, cu rezultate bune şi foarte bune, Paula Todoran a terminat pe poziţia 101 maratonul olimpic, în timp ce Daniela Cîrlan, sportivă pregătită de Lorena Boberschi, nici măcar nu a reuşit să termine cura, abandonând după 15 kilometri.
După prima jumătate a maratonului, Paula Todoran, sportivă antrenată de Mirel Seişanu, ocupa locul 61, însă, în partea a doua, nu a mai putut alerga într-un tempo la fel de bun, pierzând teren în faţa adversarelor. Nici timpul înregistrat la final nu este deloc lăudabil, având în vedere că atleta de la CSM Zalău a parcurs maratonul de la Rio în două ore, 48 de minute şi 54 de secunde. Aceasta, în condiţiile în care, timpul cu care Paula Todoran s-a calificat la Jocurile Olimpice este de două ore, 36 de minute şi 38 de secunde.
Maratonul de la Rio a fost câştigat de kenyanca Jemima Jelagat Sumgogn, care s-a impus cu timpul de două ore, 24 de minute şi 4 secunde.

11 Thoughts to “Aceasta este adevărata valoare? Paula Todoran, locul 101 la maratonul de la Rio. Abandon pentru Daniela Cîrlan”

  1. vio

    bine ca au valoare gunoaiele de parlamentari unde veniturile sint invers proportionale cu munca ,,,cu cit dormi mai mult cu atit ai venituri nesimtite-cu cit muncesti mai mult cu atit ai reali

  2. Jack

    Simonico… in primul rand… esti penibila de ceva vreme… o ataci aiurea… in momentul de fata iti da lectii… cat timp ai fost suspendata pentru dopaj te tot alintai ca te pregatesti intens si la prima competitie oficiala ai fost … sa nu mai vorbesc de faptul ca jumatate de oras vede cat esti de ANALFABETA cand scrii pe fb :)))

  3. Anonim

    Cea mai prestigioasa competitie din lume este Olimpiada. Un titlu gresit din punct de vedere jurnalistic. Trebuie putina cultura sa faci asemenea greseli. Cele doua atlete au muncit enorm sa ajunga acolo si asa cum spunea un mare om, Important este sa partici! – mai ales cand este vorba de Jocurile Olimpice. Fetele au reusit sa se califice acolo unde multi alti sportivi mult mai titrati nu au reusit. Cursa de maraton este o cursa grea, probabil cea mai grea proba din atletism si nu numai. La o cursa de maraton de peste 42 de kilometri se poate intampla orice. Cei care arunca cu piatra in aceste fete probabil nu au alergat in viata lor nici macar 1 kilometru fara intrerupere. Aceste fete merita toate aprecierile. Pacat de Cirlan Daniela. Era frumos daca reusea sa incheie cursa. Oricum merita toate aprecierile. Sper sa nu citeasca acest material si mai ales comentariile rautacioase care am inteles ca exista si pe facebook.
    BRAVO PAULA! BRAVO DANIELA! Pentru oamenii care inteleg fenomenul sportiv sunteti campioane.

  4. Anonim

    comentariul anonim 18.06 a exprimat exact ce am vrut si eu sa scriu. Sa aduci in discutie -valoarea- unor spotivi ce participa la Olimpiada spune multe despre ,,valoarea” jurnalistica. II instiintez pe Marius, ca un sportiv calificat la Olimipada, nu mai trebuie sa-si dovedeasca / justifice valoarea in fata nimanui. Un sportiv calificat la Olimipada, intra in istorie, mai ales daca vorbim de istoria sportului Salajean. M-am bucurat enorm cand am auzit prima data ca Paula s-a calificat la Olimiada, stiind conditiile in care s-a antrenat, nu o cunosc personal, insa impartim aceasi pista de alergare de la stadion. Nu vreau sa o lungesc prea mult aici, am intervenit pt ca intr-un fel, m-am simtit ofensat de acest titlu, usuratic, poate a fost o greseala, si s-a vrut a fi despre fotbal, dar noi aici suntem la OLIMPIADA la proba de MARATON, fir-ar sa fie!!

  5. Anonim

    Perfect de acord cu cei care au postat la 18.06 si 21.20. Am ajuns ca noi, cei care nu am reusit nimic deosebit in viata, prin munca sau prin sacrificii, sa vorbim, sa criticam pe cineva care a ajuns la Olimpiada !!! Sa intelegem ca trebuie sa aruncam cu bolovani, sa le desfiintam !? Pai ele deja au intrat in istoria sportului romanesc si mai ales al celui salajean, doar prin faptul ca s-au calificat la Olimpiada. Sau am ajuns sa credem ca o calificare la Olimpiada e doar o floare la ureche. Dar asa-i la romanii, daca noi nu suntem in stare sa realizam ceva, trebuie sa-i improscam si sa murim de invidie pe cei care castiga si reusesc (dar care si muncesc!) . Marius, imi pare rau, nu stiu la ce te-ai gandit cu acest articol dar te asigur ca ai dat cu bata-n balta.

  6. Tăunu

    La ultimele trei olimpiade din perioada comunistă, ştiţi, aia cruntă, tristă şi sinistră, România s-a clasat între primele 10 naţiuni ale lumii, am stat la masa granzilor în sport. Acum, „revoluţia” ne-a aruncat cam pe locul 50 în lume. Doamne şi ce frumos zbierau revoluţionarii în piaţă, de li se vedeau limbricii din burtă, „Libertate te iubim/Ori învingem, ori murim” Numai că de învins au învins leprele care-şi dau salarii triplare şi pensii speciale neruşinate !

  7. Muirar....

    Bai Murare!
    Sunteti voi,unii ,obisnuiti sa demolati inainte de a construi….
    Cum castiga cate unul,romanas de al nostru,il laudam,ni-l arogam ca si conational,ca si cu Bute,Szabo si in general cu oricare chiar daca-i prin strainataturi si numai ca s-a nascut in Romanika,consideram ca victoria e a noastra.
    Cand pierd,ii renegam desi pot castiga de o mie de ori,dupa ce pierd odata,i-am uitat si nu-i mai recunoastaem……
    La bine frati,la greu uitati…….
    Astia care stau cu omul la masa cand e plina si imbelsugata ,iar cand s-a golit o parasesc cantand la alte mese se numesc neoameni de kkt.
    Fatarnicia are o mie de fetze si niciun obraz Muirare!
    Felicitari Paula,felicitari Mirel Sey!
    Unii uita ca printzipiul olimpiadei este sa participi…..

  8. pentru toti

    Avand in vedere ca cei ce va expuneti parerile si opiniile sunteti jurnalisti (de sport), profesori, sportivi sau doar admiratori, trebuie sa facem mici precizari. Nu conteaza despre cine scriem, ci despre ce: Jocurile Olimpice sunt competitia (la care se califica si participa sportivii), iar Olimpiada e perioada de 4 ani dintre Jocurile Olimpice. In rest, spor la povesti.

  9. Anonim

    iata cu ce aroganta suntem tratati, noi, cei care am facut o greseala semantica, atragandu-i atentia autorului ca: ,,nu e bine” .
    Problema de fond ramane, degeaba incerci cu superioritate sa te agati de ,,mici precizari”, oricum cei ce au citit acest articol si comentariile au inteles ce era de inteles…

  10. pentru "anonim"

    1. Nu e aroganta, e materia de Istoria educatiei fizice – Olimpismul, anul 1 de FEFS. (gresala semantica ce o invoci e exact inlocuirea unei perioade de 4 ani cu una de 3 saptamani)
    2. Nu sunt si nici nu am absolut nimic in comun cu cel ce a scris articolul, cu atat mai mult nu vreau sa ii iau apararea.
    In rest, bravo fetelor ca au ajuns sa participe la J.O., iar orice alt comentariu facut fara a avea probe si sub anonimat este fara valoare.

  11. Virgil

    Hai terminati voi specialisti,atotstiutori si destepti in orice domeniu . Omul (ziaristul) si-a spus parerea , a prezentat rezultatul fetelor, a informat in fond corect ! Ce atata agitatie si suparare ? Fetele atat pot, asta le este nivelul pe plan mondial. Nu au fost probabil nicodata mari sperante la nivel european sau mondial, de medalii sau primele zece . In alta ordine de idei , practica o proba atletica f. grea unde nu prea se inghesuie nimeni , sa alergi asa ..”langa” 42195 km ? Uzura curata ! Este si motivul ca neavand concurenta f. mare au prins olimpiada cu un barem obtinut cine stie cum …… felicitari pt participare , ca de performanta NU poate fi vorba ! La mai mare !

Leave a Comment