Şi totuşi, Volei Municipal Zalău s-a înscris în Cupa Challenge

Liga Campionilor pare, totuşi, o „căciulă” prea mare pentru municipiul Zalău şi pentru campioana României. Volei Municipal Zalău va activa în sezonul viitor în Cupa Challenge, competiţie în care conducerea clubului a anunţat încă de la finalul sezonului că şi-ar dori să înscrie echipa.
ACS Volei Municipal Zalau va evolua in sezonul 2017-2018 in cadrul cupelor europene, in Challenge Cup.
„Deoarece municipiul Zalău nu dispune de o sală de joc cu minim 2.000 de locuri, oficialii coordonatori ai CEV au comunicat clubului că nu va putea evolua în Champions League în sezonul 2017-2018, decât în condiţiile în care sala de desfăşurare a meciurilor ar asigura un număr minim de 2.000 locuri pentru jocurile din tururile preliminare şi minim 3.000 de locuri pentru jocurile din grupe. Printr-un comunicat remis clubului Volei Municipal Zalau de către Confederaţia Europeană de Volei, am fost informaţi asupra refuzului de a accepta sala din municipiul Zalau pentru jocurile din Champions League. În aceste condiţii, cu sprijinul Federaţiei Române de Volei, ACS Volei Municipal Zalău a fost acceptată pentru a concura în Challenge Cup în sezonul 2017-2018, cu posibilitatea de a desfăşura meciurile în Zalău, în fata propriilor suporteri”, se arată într-un comunicat emis de clubul Volei Municipal Zalău.

One Thought to “Şi totuşi, Volei Municipal Zalău s-a înscris în Cupa Challenge”

  1. Anonim

    Fizicul lui vasile face toți banii in poza asta! Zici că e un dărab de slană pe nadragii jucătorilor.

Leave a Comment